pânza neagră, autor Mihai Ganea

 

sunt bătrân de-acuma mamă

te-am ajuns încet din urmă

tu m-aştepţi să vin cuminte

eu mă zbat să ies din turmă

turma asta nu mă lasă

să adorm nici o fărâmă

trag de mine zi şi noapte

gândurile mi le scurmă

demon negru îmi agită

creerii fierbinţi în clocot

când mă trage când mă-mpinge

când pe cruce când sub clopot

undeva se plânge tata

că i-au profanat movila

iar la fratele mai tânăr

capu- i-au luat cu sila

toată viaţa mea scăldată

în atâtea performanţe

tremură pe neagra pânză

fără noime şi speranţe

las în urma mea o lume

scârbă şi nedumerire

testamentul filozofic

un dosar de urmărire

sunt bătrân de-acuma mamă

te-am ajuns încet din urmă

tu m-aştepţi să vin cuminte

eu mă zbat să ies din turmă