OCHII 

Deodată ochii văd totul:
lucrurile aşa cum sunt
iarba şi animalele
aerul vibrând deasupra şoselei
furia automobilelor.

Averse de oameni vulnerabili şi paşnici
vor îngriji mâine grădinile
vor rezolva probleme sociale
vor isca revoluţii printre nisipuri
în această parte a secolului
în care toţi ne iubim nemilos.

Deasupra capetelor flamuri pure
sau doar pielea noastră
sub care mărşăluim
până devenim unul aidoma celuilalt
legali şi distructivi.

Imagini ce se-ngrămădesc
până la marginea din urmă
şi cea mai plăpândă
din bolta respiraţiei mele.

Podul cel vechi peste care se spune că
au trecut vikingii romanii goţii
neîmblânziţi cu faţa spre vântoase
sunt toţi ca pe timpul istoriei
ca pe vremea legendei
şi-mi spun: mergi înainte
regăseşte-ţi filonul!

La al patrulea stâlp
mă izbesc cu fruntea
rămân ameţită
ca şi când timpul spaţiul şi eu
ne-am fi ciocnit
iar lovitura năprasnică
ne-a separat.

Caii nopţii îmi trec la trap prin carne
inima funcţionează
la parametrii normali
livrez empatie sentimente cuvinte
eu mie însumi exploatator
muncindu-mi viaţa
vorbesc cu toată gura
ignorând înşelătoare înţelegerile
pe care semenii mei le fac între ei.

Ce mai aştept de la voi?
Ce mai aştept de la mine
acum când adun
mai mult trecut decât viitor?
Să merg mai departe
să umblu cu grijă
să nu-mi rup gâtul
nu mai pot da înapoi
deşi ştiu – pentru final
sunt mai multe soluţii.

EYES

Suddenly my eyes can see everything:
things as they are
the grass and the animals
the air vibrating above the road
the enraged cars.

Showers of vulnerable and irenic people
who will care for the tomorrow’s gardens
will solve the social problems
will start revolutions among the dunes
in this side of the century
where we remorseless love each other.

Over our heads pure banners
or just our skin
under which we are marching
until we become alike one another
legally and ravaging.

Images that heap
up to the edge of the latter
and the most feeble
from the vault of my breath.

The old saying is that over that ancient bridge
the Vikings the Romans the Goths went
terrible with their faces towards the wind
all of them lost in the history
in a legendary time
and they say: go ahead
found your own vein!

At the fourth pillar
I hit my forehead
I remain dizzy
as if time space and I
have collided
and a sudden blow
has separated us.

The horses of night are trotting through my flesh
my heart rate runs
at normal parameters
I deliver empathy feelings words
I exploit myself
working up my life
I vociferate
ignoring the misleading understandings
that my peers do amongst themselves.

What I’m expecting from you?
What I’m expecting from myself
now when I gather
more past than future?
To go further
to walk carefully
not to break my neck
I can’t go back
although I know – for the final
there are further solutions.

Dorina Brândusa Landén din „Amurguri/Sunsets”, 2015

https://www.facebook.com/dorina.brandusalanden

http://dorina-landen.blogspot.co.uk/