În 1998, Matthew White, bibliotecarul Tribunalului Federal din Richmond, Virginia – un domn drăguț și bonom, de altfel -, a decis să publice online rezultatele cercetărilor sale independente privitoare la victimele genocidurilor cunoscute în istorie.

În scurt timp, pagina web creată de el a „explodat”, devenind gazda unor dezbateri intense, în care oamenii nu se puteau decide care dictator sau război sau ideologie a ucis mai mult și de ce.

White a continuat să caute și să numere morți după o metodă proprie, care implică un calcul statistic. A găsit și o denumire pentru „știința” sa:atrocitologie.

În 2011, rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în SUA, iar anul acesta, Marea carte a inumanității – care cuprinde informații despre cele mai mari orori din istorie – a apărut și în românește, la editura Humanitas.

Într-un interviu pentru PressOne, Matthew White explică atrocitologia și de ce crimele în masă au rămas o constantă a omenirii.

*

– Vă rog să descrieți, pentru cititorii din România, ce este atrocitologia și cum ați dezvoltat-o.

Matthew White: Este un cuvânt pe care l-am inventat ca să descriu disputa aprinsă despre cine și ce i-a făcut bunicului cui. Am încercat să înțeleg elementele comune ale tuturor acestor dispute, fără să mă uit la naționalitate, religie sau ideologie.

– Care e definiția păcii, în viziunea unui atrocitolog? Există așa ceva, pace?

– Bună întrebare. Întotdeauna va exista, la un anumit nivel al oricărei societăți umane, un fundal de violență. Sper să-l putem păstra neoficial și marginal, prin împiedicarea națiunilor de a se lupta deschis, și prin izolarea războaielor civile în regiuni mici.

– Când ați realizat că aveți o pasiune pentru statistică?

– De când mă știu, am simțit întotdeauna că să numeri ceva va face acel ceva mai ușor de înțeles. Chiar mi-am numărat și am păstrat liste detaliate cu toți soldățeii mei de jucărie de când eram copil.

„Nu există în istorie vreo atrocitate în privința căreia să fie de acord toți oamenii de pe Pământ. Cineva, undeva, o să nege că s-a petrecut, iar altcineva, altundeva, o să susțină că s-a petrecut. (…) Atrocitologia este în miezul disputelor majore. Oamenii nu se contrazic în privința istoriei convenabile.”

Fragment din „Marea Carte a Inumanității”

*

– La începutul cărții, plasați atrocitologia în centrul dezbaterilor istorice majore. Ați putea să descrieți câteva dintre aceste dezbateri?

– Doar ca exemplu, cele mai pasionate urlete din alegerile de acum, din SUA, se învârt în jurul ideii de cât de periculoși sunt imigranții mexicani și cei islamici. Nu economia, problemele sociale, mediul sau justiția sunt dezbătute, ci cine o să ne omoare primul în somn, dacă îl lăsăm să se apropie prea mult.

Atrocitologia își propune ca tot mai mulți dintre noi să conștientizeze că frica și ura stau la baza felului în care oamenii iau deciziile. (Ca să se știe, aș prefera să nu fi fost așa).

New York Times vă citează cu afirmația „Guvernele nu omoară oameni. Oamenii omoară oameni”. Care sunt motivele cele mai banale pentru care oamenii se omoară între ei, conform cercetărilor dumneavoastră?

– O școală de gândire care e populară în America spune că guvernele în sine sunt periculoase și că fiecare atrocitate este rezultatul unui guvern care opresează o populație.

În timp ce asta e adevărat din când în când, eu am descoperit că genocidul este prea complex să fie pus în seama unei singure cauze.

Oricum, dacă ar fi să aleg una cu cel mai periculos potențial, ar fi ruperea ordinii sociale. Haosul e mai mortal decât tirania.

„Una dintre modalitățile obișnuite de a distorsiona datele istorice e să stabilești din capul locului că anumite masacre sunt mai grave decât altele, așa încât numai ele merită să fie luate în calcul.

Gazarea minorităților etnice este mai gravă decât bombardarea orașelor, care este la fel de gravă ca împușcarea prizonierilor de război, care este mai gravă decât mitralierea trupelor inamice, care este mai puțin gravă decât jefuirea băștinașilor din colonii, ceea ce înseamnă că sunt luate în calcul masacrele și foametea, nu și raidurile aeriene sau bătăliile.

Sau poate că e invers. În orice caz, filozofia mea este că n-aș vrea să mor în niciunul din aceste feluri, așa încât iau în calcul toate masacrele, indiferent cum și cui i s-au întâmplat.”

Fragment din „Marea carte a inumanității”

*

– Spuneți în carte că al doilea război mondial este cel mai distrugător eveniment cauzat de oameni. Să ne temem de ceva similar în viitor?

– Cred că suntem în siguranță, pe termen scurt. Nu avem la fel de multe ideologii dezumanizante și distructive care să controleze marile puteri și marile armate, așa cum aveam în trecut.

Tehnologia e încă acolo, din nefericire, dar avem educație mai bună, bogăție, sănătate, justiție, iar comunicarea a ținut cele mai cumplite forțe sub control.

– Dacă ar fi să faceți lista celor cinci oameni responsabili pentru cele mai mari masacre, care ar fi ei?

– Pentru uciderea dintr-odată, probabil Hitler, Stalin, Ginghis Han și mai puțin cunoscutul Leopold al II-lea al Belgiei și al Statului Liber Congo.

Desigur, lista asta doar „numără” victimele actelor directe de crimă în masă. Nu ia în calcul declanșarea războaielor, administrarea necinstită a economiilor, intensificarea foametei, distrugerea ordinii și stabilității sociale sau declanșarea haosului, care pot produce mai mulți morți decât uciderea directă.

– Europa se confruntă cu un val de atacuri teroriste. Ce ne puteți spune, din perspectivă atrocitologică, despre „războiul cu terorismul”?

– Am descoperit că terorismul, pe cât de groaznic e pentru cei prinși la mijloc, nu e în niciun caz cel mai rău lucru pe care oamenii și-l pot face unii altora. De fapt, reacția exagerată la terorism e și mai periculoasă. Războiul e și mai periculos. Exemplul clasic e felul în care primul război mondial s-a declanșat în urma unei crime.

„Uităm uneori impactul evenimentelor istorice asupra omului. Da, aceste lucruri s-au petrecut demult și, până acum, toți acei oameni ar fi fost morți oricum. Dar vine un moment în care trebuie să înțelegem că ciocnirea dintre culturi a făcut mai mult decât să amestece felurile de mâncare, vocabularele și stilurile arhitecturale. A pricinuit și multă suferință personală.”

Fragment din „Marea carte a inumanității”

*

– Cartea dumneavoastră demonstrează, printre altele, că nu contează cât de groaznic e un genocid, pentru că el va reapărea undeva, cândva, în lume. Cum se explică asta?

– Printre altele, oamenii pot să urască profund. Avem tendința să luăm grupuri de oameni la grămadă și să recurgem la represalii împotriva tuturor membrilor acestor grupuri pentru greșelile lor (de multe ori imaginare).

Și, o spun cu tristețe, învățăm să omorâm foarte ușor. Cu suficient antrenament, învățăm să ne reprimăm sentimentele naturale de empatie și repulsie față de vătămarea celorlalți.

– După ce-am citit cartea, m-am simțit foarte fericită că trăiesc. Cum se bucură de viață un om care numără în fiecare an milioane de morți?

– Mă bucur să aud asta. Era și o speranță a mea legată de carte. Am învățat să apreciez faptul că viața și experiențele mele sunt foarte foarte departe de cele mai oribile lucruri pe care ți le-ai putea imagina. Mă îngrijorez mult mai puțin și mă bucur de fiecare moment.

Hiroshima, fotografiată după explozia bombei atomice, de comandantul echipajului de pe "Enola Gay".
Hiroshima, fotografiată după explozia bombei atomice, de comandantul echipajului de pe „Enola Gay”.

Cele mai mari zece masacre din istorie (unele sunt denumite după dictatorii care le-au provocat), potrivit lui Matthew White:

1. Al doilea război mondial, 66 de milioane de victime, 1939-1945;

2. Ginghis-han, 40 de milioane de morți;

3. Mao Zedong, 40 de milioane de morți;

4. Perioadele de foamete din India britanică, 26,6 milioane de morți;

5. Prăbușirea dinastiei Ming, 25 de milioane de morți, 1635-1662;

6. Răscoala taipinilor, 20 de milioane de morți, 1850-1864;

7. Stalin, 20 de milioane de morți;

8. Timur Lenk, 17 milioane de morți, 1370-1405;

9. Negoțul cu sclavi din Orientul Mijlociu, 18,5 milioane de morți;

10. Negoțul cu sclavi peste Atlantic, 16 milioane de morți.