2 thoughts on “Mărturii despre V. Voiculescu

  1. Mărturii cutremurătoare despre unul din marii creatori, prea puţin cunoscut, ce trebuie aşezat în Panteonul culturii româneşti. A stat vreme de 4 ani în închisorile comuniste pentru că şi-a păstrat verticalitatea de om. A ieşit din închisoare în stare de agonie, pe targă, bolnav de TBC şi, peste câteva luni, a murit, cu inima rănită, pentru arestarea celor 6000 de volume pe care nici urmaşii nu le-au mai recuperat.
    Nicolae Steindhart mărturiseşte în Jurnalul său: „Totul – ca de atâtea ori în atâtea locuri penitenciare, dar acum e primul contact – se arată în aşa măsură de lugubru şi apăsător încât nu pare a fi real. Încântătoare e prezenţa doctorului Voiculescu, foarte îmbătrânit, numai oase, blând, manierat, paşnic, nobil, vioi la minte, dar frânt de oboseala.“
    „Doctorul Voiculescu şi episcopul Leu (tare dărâmat, umbla în carje, e înţolit în straie miţoase de baciu la o stană de munte înalt) sunt interogaţi pe îndelete de gardienii care, probabil, se plictisesc. Amândoi sunt batjocoriţi şi beşteliţi, insultaţi, înjuraţi şi porcăiţi. Ceilalţi scapă mai usor.“

    Şi iată cum îl caracterizează Dinu Pillat: „Acest om simplu şi totuşi întortochiat, care era un mistic dublat paradoxal de un cazuist cu spirit eminamente raţionalist, care avea, ca medic, întinse cunoştinţe de specialitate, dar care ţinuse să se iniţieze serios şi în teologie, şi în ştiinţele oculte, care citea cu pasiune literatură în mai multe limbi, complăcându-se însă în a lăsa impresia de a nu fi la curent cu nimic… acest om venit parcă din adânc şi de departe, la care ţăranul de rasă străveche nu s-a citadinizat niciodată pe deplin, cred că n-a fost cunoscut de nimeni cu adevărat.”

    Mulţumesc, Emanuel, pentru această evocare, binefăcătoare precum o oază în deşertul de impostură ce se întinde în spaţiul cultural actual.

Comments are closed.