– poem epic în cinci părți de
Dorina Brândușa Landen și Emanuel Pope

                                                       

Prolog

Aceasta este repovestirea unor întâmplări petrecute cu mult, mult înainte de apariția Titanilor pe Pământ, într-un univers care nu a cunoscut niciodată același timp cu cel al universului în care trăim azi
și-n care au existat încă la început nu numai zei dar și oameni.

I. Lament

Chorus: Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
Care să nu ascundă altă taină.
Unii spun că ei au murit
Alţii spun că sunt pe cale să moară.

.
Persona: Cu siguranţă un semnal ni se transmite în toate
înăbuşit, negat ca o perpetuă retragere a demnităţii umane
suspendaţi în tăcerea acestei sălbăticii,
într-un fel identici cu noi –
ei sunt la mijlocul distanţei
dintre cerul învăpăiat
şi tot ce se află dedesubt
cu inimile lor plutind
într-un vârtej de explozii
lovesc şi slăbesc puterea morții.
Mitul lor de aripi
pare însă a cădea acum
din vina noastră
peste noi.

Chorus: Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
Care să nu ascundă altă taină.
Unii spun că ei au murit
Alţii spun că sunt pe cale să moară.

.
The Overlords: Noi suntem mirii neobosiți ai drumului
de mii de ani călătorim și nu cunoaștem tihnă
în praful stârnit în urma pașilor noștri
popoare de furnici și-au construit imperii
și-n tot atâta timp peste casele și viețile lor
somn greu s-a așternut.
Noi nu ascultăm nici plânsul, nici chemarea lor
și nu privim o clipă înapoi spre lumea încâlcită-n umbre,
așa cum vântu’ nu privește spre ce aruncă-n stepă,
iar marea când își mișcă trupul n-aude cum jelește țărmul.
Pentru noi doar lucrurile clare au o noimă,
dreptatea precum geometria stelelor-n noapte
iar peste toate, regina noastră, Luna,
din sângele și carnea căreia
numai noi suntem născuți cu viață:
Overlorzii Timpului fără de Moarte

Chorus: Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
Care să nu ascundă altă taină.
Unii spun că ei au murit
Alţii spun că sunt pe cale să moară.

.
The Overlords: De aici,
din înaltul menirii noastre
noi vedem constelaţiile fericite
şi jos…pământul cum e istovit
de nesfârşitele decesuri
nici murmur de împotrivire dinspre voi
și jarul păleşte încet
peste munţi de oase
ca munți de case,
în tumultul fluviilor ce se duc,
revin și iarăși se petrec
doar Uranus și cu Luna
cu lumina și-ntunericul lor
mai strălucesc peste ape.

.
Persona: Lumea e rotundă și desigur
se roteşte…și în rotirea ei
ard straiele multiplelor noastre deosebiri!
Bate, izbeşte, arde și înăbuşă.
foc, lege și ordine.
Care să știm că ne este aproape?
Masacrul minţii în fața materiei
fărămiţează totul
până ce spiritul se zăvorește
și atunci Zeul-Soare
ne va trimite pe toți,
pe mine şi pe dinozaurii tăi
fantasme dincolo de lume.

Chorus: Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
Care să nu ascundă altă taină.
Unii spun că ei au murit
Alţii spun că sunt pe cale să moară.

II. Chivotul de Aur al Zeului-Soare

The Overlords: Iată-ne arzând,
două globuri prin necuprinse spații
peste pământul vostru aducând o negură albă
acoperind sângele soldatului și al plugarului
ce frământă lutul cu lut
și focului îi toarnă foc.
Mânați mereu prin beznă
de răni ce încă nu s-au vindecat
suntem mereu în mișcare.
Oh, Omule, spune-mi
duhoarea ta de carne
și toată această cenușă
călcată de tălpile tale
a caselor pe care tu însuți le-ai aprins
când va muri fiara crâncenă ce stă ascunsă-n pieptul tău?

Persona: Cuvintele tale sunt precum
chemarea norilor pe ape- neînțeleasă pentru noi!
În fața lor mereu ne aflăm nevolnici.
Cuvintele sunt pentru frații mei
doar mărturisitori ai risipirii vieții pe pământ
și din puterea ce-o simțim în forța lor
noi nu cunoștem nici o mica parte.

The Overlords: Sunt fibre care nu se văd cu ochii minții
și de o mie de ori sunt mai subțiri
și încă de o mie de ori
decât firul pânzei de păianjen
iar în densitatea lor țesută-i lucrarea Zeului toată.
Moartea e numai una dintre ele,
și numărul lor e atât de mare
încât a trebuit să fie dăltuit cu foc 
în ‘’Cartea Începuturilor și Sfârșiturilor Lumii’’
acum ascunsă sub o mie de porți și zăvoare
în Chivotul Zeului Soare
păzită acolo de furia
cumplitului nostru tată, Uranus.

.
Chorus: Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
Care să nu ascundă altă taină.

Persona: Atât! doar sunetul vorbelor voastre
ajunge pănă la noi, dar nu și înțelesul lor.
Aici și noi ne jucăm desigur
cu forma și mărimea cuvintelor
însă niciunul dintre barzii noștri
n-ar putea vreodată să explice
semnificația ivirii lor.
În veci ea ne va fi ascunsă
și-n veci și tâlcul a ce spui.

Chorus: Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
Care să nu ascundă altă taină.

The Overlords: Avântul aripilor noastre
ca și durerea ce vă strânge-n lanțuri
își au izvorul în același munte.
Călătorind veșnic și noi visăm la pace.

Persona: vorbiți de pace și durere,
dar ce sunt toate pentru voi
când Luna cu lumina ei
vă alină dorurile și temerile toate?
Pe noi ne îmbracă cu privirea ei
doar cu răceală
și flămânzi de o strigăm
cine a auzit-o răspunzând vreodată?!
Ca spicele noi creștem într-un lan lipsiți de scut
când Timpul seceră harnic și tânăr și bătrân
din trupul nostru.

The Overlords: Ajunge! Ajunge!
cu firea voastră slabă
voi până și-n cuvinte introduceți sfadă.
Sunteți supuși durerii și noi știm
nedreptatea ce vi s-a făcut în ordinea zidirii
și poate tocmai de aceea
nu veți pricepe-n veci
nici sacrificiul și nici darul ce-l ascunde taina lui.
Soarele mai mult ca sigur
și-a risipit în van puterile cu voi!

Noi suntem mirii neobosiți ai drumului
de mii de ani călătorim și nu cunoaștem tihnă
în praful stârnit în urma pașilor noștri
popoare de furnici și-au construit imperii
și-n tot atâta timp peste casele și viețile lor
somn greu s-a așternut.
Noi însă n-ascultăm nici plânsul, nici chemarea voastră
și nu privim o clipă înapoi spre lumea încâlcită-n umbre,
așa cum vântu’ nu privește spre ce aruncă-n stepă,
iar marea când își mișcă trupul n-aude cum jelește țărmul.
Pentru noi doar lucrurile clare au o noimă,
dreptatea precum geometria stelelor-n noapte
iar peste toate, regina noastră, Luna,
din sângele și carnea căreia
numai noi suntem născuți cu viață:
Overlorzii Timpului fără de Moarte
și vom repune lucrurile-n albia cea dreaptă:
Veți fi și voi nemuritori!
Cu spada-l vom tăia pe tatăl nostru
și firul morții ce-l ascunde în sipetul său.

Chorus: Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
Care să nu ascundă altă taină.
Unii spun că ei au murit
Alţii spun că sunt pe cale să moară.

III. Lupta Overlorzilor cu tatăl lor, Uranus,
în Palatul Soarelui

Persona: Toate se urmează de-acum
în foc nestins
și toate pier acolo
în timp ce noi aici,
cu ochii mari deschiși spre cerul nepătruns
foșnim încet sub ploaia orbitoare
și-n străfulgerarea razelor solare s-aude
un murmur
cum viața se-mplinește chiar murind
iar noi ne naștem iar și iar
topind trecutul și prezentul cu iubire
ca stropii
de rouă curați după topirea nopții
trăim în lumină
o singură clipă de fericire supremă.

Chorus: În clocotirea unui soare alb
Pe scări sculptate parcă-n sticlă
Se urcă demoni, duhuri cad
În timp ce-amurgul lumii își coboară
Pe trupul luptei umbra despletită.
Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
care să nu ascundă altă taină.
unii spun că au murit
alţii spun că sunt pe cale să moară.

One Overlord: …acolo sus e locul unde stă ascuns tiranu’
să mergem de îndată peste el în turn
și odată ajunși cu spadele-n fața lui
voi, Demoni și voi, Duhuri de Pământ,
să nu uitați de fapta pentru care am pornit:
MOARTEA LUI URANUS!
Veniți și necruțători să fim 
v-o spune asta… chiar unul din copiii săi!

Chorus: În turnul unde nu s-a auzit
De veacuri nici un sunet
Se avântă acum turbați
În zbor de vulturi
Mulțimi de duhuri pământii
Lovind cu gheare de metal în pietre urcă
Și sub povara violenței lor
răpuși sub scuturi cad
armatele de îngeri.

Umbre dese înlocuiesc lumina
pe piepturi sadic strivite în colţi de cremene
cu o cenușă moale parcă începe a ninge
o durere zeiască pe care nimic n-o mângâie
nici vântul n-o clatină și nu o stinge.

Uranus: …aud cum crește pasul dușmanilor mei
pe scările odată de liniște și pace
în curând va înflori și moartea mea.
și veșniciile toate
ca o mare-ntr-o altă mare
din truda lor se vor desface
și mă vor elibera.
…dar nu-mi pot aștepta sfârșitul
venind din lancea copiilor mei
Mă iartă, Zeus!
dar inima îmi e prea slabă
nu însă și mâna care te-a slujit
cu ea voi împlini acum
dorința celor care m-au iubit
și acum mă vor doar mort.

…Oh!
vor înțelege prea târziu
secretul teribil al Chivotului de Aur
și prețul nemuriri oamenilor.

Apun.

IV. Temnița Nemuririi

Chorus: Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
care să nu ascundă altă taină.
unii spun că au înviat
alţii se plâng că nu mor

.
Persona: Văzduhu-i împodobit
cu mii de stele albe
și pașii îi învăluie greoi
prin ceaţă când se-ndeamnă
în șchioapete cadenţe
doar vijelia-și urlă-n oameni
versul de vrajbă și vâltori.
Ce oarbă este lumea,
nemișcată, ce banal:
în faţă doar războaie se-ntind
mai bine rămâneam toți
popor de muritori!
În ochiul universului
nu mai e niciun hotar,
mâinile noastre înfloresc în roșu
gurile ne sunt de sânge pline,
și nu murim…nu murim
E-o zăpușeală de iad în temniţa
în care ne-a închis Zeul-Soare
să nu simţim
mușcătura timpului și a uitării.

The Overlords: Noi suntem mirii neobosiți ai drumului
de mii de ani călătorim și nu cunoaștem tihnă
în praful stârnit în urma pașilor noștri
un popor de zei și-au construit acum cetatea mult visată
și-n tot atâta timp peste casele și viețile lor
o tristețe de plumb s-a așternut.
Noi însă n-ascultăm nici plânsul, nici chemarea lor
și nu privim o clipă-napoi spre lumea încâlcită-n umbre,
așa cum vântu’ nu privește spre ce aruncă-n stepă,
iar marea când își mișcă trupul n-aude cum jelește țărmul.
Pentru noi doar lucrurile clare au o noimă,
dreptatea precum geometria stelelor-n noapte
iar peste toate, regina noastră, Luna,
din sângele și carnea căreia
numai noi suntem născuți cu viață:
Overlorzii Timpului fără de Moarte

Chorus: Ierburi mor și alte ierburi cresc
-volume informe însă vii-
piscuri se prăbușesc, cresc alte piscuri
și în adâncuri curg de-acum
prin albii unde noi
iar odată cu ele
din loc în loc apar
alte fibre
spălând din strălucirile nemuriri
cu moarte.

V. Epilog

Chorus: întelepții și barzii au înnebunit
la hotarele nopții privind măcelul ce a urmat
semnele mint sfruntat și minunile pier
în scena nocturnă oameni mărunți ca furnicile,
scăpați din cetatea-ntărită a nemuririi
merg ca viermii de orbi, ca piatra de surzi
lovind în dreapta și-n stânga cu tăișul oțelului
nimic nu-i oprește
nici țipătul propriului frate ori soră
în hecatomba de carne
a sunat ceasul renașterii lor
al credintei că-n afara cetății
lumina gestează
timid bătând
la porțile morții.

Nu-i nicio taină în câmpul Timpului
Care să nu ascundă altă taină

Unii spun că ei au murit
Alţii spun că au înviat a doua oară

                                                   dar Povestea e fără sfârșit………………

.