Eken

mansträd, Han

grubblare, kämpe,

beredd att bli gammal och enstöring,

gudaträd och galgträd, älskat av korpar,

med löven midsommarsena, skurna i grönt läder,

aldrig grönskande nog att dölja sina knotiga lemmar,

träd med knytnävar,

träd som kräver sin scen,

väljer landskapets utsiktspunkter, kullar krön,

vägkors,

vill avteckna sig mot fri rymd, i samspel med moln,

och solnedgångar,

stormbrottare och nötta armhålor,

stundom invalid, liksom återkommen från krig,

bestående stam som frestar till inskrifter,

rymmer ständigt något av likkista, en svartnad eller

rödaktig hålgång,

kämpar in i det sista med några få löv

och utgör ofälld efter döden en vacker ruin,

ärrig som visdomen.

Artur Lundkvist

Stejarul

 

arbore masculin, El,
gânditorul, luptător
pregătit să devină bătrân și sihastru,
copac al cerului și-al spânzurătorii, de corbi iubit,
cu frunze târzii spre mijlocul verii, decupate în piele verde,
niciodată destul de bogat în frunziș să-i ascundă brațele noduroase,
arbore cu pumni,
arbore care cere propria-i scenă,
dă peisajului perspectivă, încoronează dealuri,
răscruci de drumuri,
vrea să se profileze pe cerul liber, în interacțiune cu nori
și apusuri de soare,
luptător furtunos și axile roase,
infirm uneori, ca și cum s-ar fi întors din război,
trunchi tentând constant la inscripții,
închizând în sine ceva dintr-un sicriu, o înnegrită ori
roșiatică profunzime,
luptând până la sfârșit, cu câteva frunze,
neprăbușit, după moarte, personifică o frumoasă ruină,
plină de cicatrici ca înțelepciunea.

(Artur Lundkvist din volumul „Fotspår i vattnet” /Urme de pași în apă,

traducere Dorina Brândușa Landén)