Într-o dimineață devreme, în mai, așezat la fereastră,

                                                      întristat

Am văzut cum pe flori cad fulgi mici de zăpadă

                                                       atât de deși,

Mălinii își scuturau îndurerați ramurile albite

                                                       în vânt.

și în suflarea rece lalelele și-au închis

                                                        potirele.

Atunci în inima mea s-a făcut toamnă și-am oftat

                                                        către cer:

“Doamne, dă-ne primăvară – arată-ne iarăși

                                                        chipul tău!”

Atunci când în cer, printre norii împrăștiați, o ciocârlie

                                                         se rotește,

Își înalță răsunătorul său cântec, cântă despre soare

                                                         și primăvară.

și dintr-o dată se umple de viață grădina, parcul

                                                         și muntele

În inima mea  s-a trezit bucuria primăvăratică

                                                         și speranța. –

Ciocârlia care-a sosit a fost iubita mea

                                                         fermecată

Primăvară ai adus-o la mine – ah! a fost

                                                          primăvara iubirii.

De la sud și până la cercul iubiților frați

                                                          te-ai întors;

Bucuria le-ai adus-o – iar durerea mi-ai dat-o

                                                          numai mie.

Spune, în noaptea pădurii de fag, privighetoarea te-a învățat

                                                          cântecul ei?

Crudă ai aprins un foc în inima mea unde doar

                                                           pace a fost;

Stinge-l! Stinge-l de tot cât mai repede, altfel pe mine

                                                           mă mistuie!

                      __________

Seara s-a lăsat pe norii trandafirii și marea se

                                                           odihnește;

Valurile dorm atât de dulce, în somn suspină încă

                                                           și scâncesc,

Valurile pot dormi dulce, lor le e dat să-și iubească

                                                            țărmul.

Dincolo de cerul din vest, acolo trăiește dragostea mea

                                                            în depărtare;

Pescărușule, dă-mi perechea ta de aripi, să zbor la ea

                                                            curând.

Să mă strecor în odaia unde ea stă cufundată

                                                            în vise;

Să-i aștern pe frunte un sărut, să-i mângâi părul

                                                             negru ca noaptea.

Sărmane, cine ți-a dat o idee atât de-ndrăzneață, că ea

                                                             ar putea suferi?

Gândul ei nu pe tine te-ajunge – sărutul ei nu-i

                                                              pentru tine.

Vai, ea inima și-a dat-o altuia, la un altul

                                                              o viață

Plină de iubire și lumină, întunecat și rece devine

                                                               destinul tău!

Noaptea nu-mi dă liniște, în patul meu somnul

                                                               nu-l găsesc.

Valurile au adormit atât de dulce – ah, ele pot să-și iubească

                                                               țărmul.

                    __________

Bucură-te sufletul meu, o scânteie de speranță pentru

                                                               dragostea mea s-a trezit,

Bucură-te dragostea mea de beatitudine o secundă, în curând poate 

                                                               vei fi trezit!

Iubito! Îți amintești orele petrecute-mpreună

                                                               cu bucurie,

Afară, în libertatea naturii, sub liliacul ocrotitor.

Ne-am amestecat vocile luându-ne rămas bun de la apusul

                                                                soarelui,

La picioarele tale m-am așezat, grijuliu gândindu-mă

                                                                la soare?

și când din iarbă am legat verde oracolul

                                                                 dragostei,

Crezi tu în cununa pe care eu am văzut-o? Am întrebat mâinile

                                                                  așa de micuțe!

și când răspunsul dorit l-am primit – o, atunci a cântat

                                                                  în inimă.

Răspunsul mi l-ai dat tu singură! – întrebarea a fost

                                                                  în privirile mele.

                    __________

Fată iubită, m-ai văzut mergând pe-a lumii forfotite

                                                                   valuri?

Atunci, nu prea departe de țărm, sfidători pornim la

                                                                   drum!

Înceapă atunci să urle furtuni și valuri violente

                                                                   să se reverse,

Sprijină-te de pieptul meu, acolo ți-ai găsit sprijin.

Ne-ngrijorează desigur disprețul oamenilor și ura când

                                                                    ne iubim;

Dragoste la bine și la rău, iubindu-ne până în moarte.

O, gândul de-a fi a mea iubito îmi oțelește

                                                                    vrerea,

Împreună cu tine pot doborî munții, fără tine îmi

                                                                    paralizează puterea,

Întinde-mi mâna și trage-mă din îmbrățișarea brațelor

                                                                    disperării,

Te voi îngriji cu atâta tandrețe, voi trăi pentru tine și pentru

                                                                     poemele mele

și din sufletul tău vreau să iau sacrul delir al cântărețului.

Mai înalt vor răsuna poemele mele, tu îmi vei da tonurile!

                    __________

Dar cu toate acestea, ce mă face să delirez? Altuia tu ești

                                                                     dăruită?

Oare ce pot cere de la tine, eu care îți sunt un

                                                                     străin?

Sărac, atât de sărac eu sunt, și nu am nimic să-ți ofer

                                                                     iubito

Numai o inimă așa de fierbinte, doar o dorință atât

                                                                     de puternică!

Oh, iartă atunci un nebun care a avut trufia

De a-ți aprinde în suflet un foc și de-a se bucura o clipă

                                                                      de prietenia ta.

M-am încălzit la sacrul foc  al dragostei pe care l-ai aprins

                                                                      pentru iubitul tău

și dacă m-am ars atunci, O! e destulă pedeapsa!

                    __________

Noaptea și-a revărsat pacea sabatului peste adormitul

                                                                       pământ

Cintezoiul dormitează-n dumbravă, visează la

                                                                       iubita lui.

Vântul de seară s-a uitat pe sine însuși în coroana verde a

                                                                       teiului,

Sărută frunzele abia înmugurite, șoptește despre iubire

                                                                       și credință.

Singur eu veghez lângă strălucirea palidă a lămpii,

                                                                       în odaia mea,

și nu mai găsesc liniștea pe care ideea preconcepută a muncii

                                                                       mi-a dat-o.

Gândul nu mai păstrează-mpreună diversitatea imaginilor

                                                                       schimbătoare,

Dar pentru privirea mea visătoare, plutește, iubito,

                                                                       imaginea ta.

Vai, vreau s-o rup din cel mai din lăuntru ungher al

                                                                       inimii mele

Dar nu-mi stă în putere; inima ar urma-o și ea.

Ceasul din turn de multe ori a bătut chemându-mă

                                                                       la odihnă;

Dar somnul nu-l găsesc, iubirea veghează tot

                                                                       timpul.

Ah, cu câteva ore înainte, m-am bucurat încă de

                                                                        imaginea ei.

Ciocârlia a zburat departe; a sosit iarăși

                                                                        toamna.

Singur am stat, jos, la debarcader, în spatele bătrânului

                                                                         tei

Am văzut cum timpul despărțirii prietenilor le-a oferit

                                                                         adio.

De ce nu mai lăsat să-ți strâng mâna la fel ca și

                                                                         alții,

Mulțumesc pentru bucuria ce-ai dat-o, lumina pe care-ai

                                                                         răspândit-o în sufletul meu.

O, atunci când ea stătea pe punte, așa de palidă-n obraji

                                                                         ca narcisele

Lacrimile-n ochi așa de clare, oglindeau pierdere și

                                                                         durere.

Când buclele negre ca noaptea fluturau libere în

                                                                          vânt

Stătea ea, trasfigurată și frumoasă, ca idolul din

                                                                          visele mele.

Atunci am fost cuprins de durere, atunci am vrut să mă arunc

                                                                          în abis

Să mor de preafericirea clipei cu privirea ei

                                                                          de adio.

Poate că a vărsat o lacrimă peste dragostea credincioasă

                                                                          a tânărului,

Peste inima frântă, oh, pentru mine ea nu a plâns.

Acum, pe marea pustie către țărmul străin ea

                                                                          călătorește.

Liniștiți-vă furia uragane! Nu rupeți trandafirul meu!

Legănați cu valuri mici iubita mea către

                                                                          lumi de vise

Lună luminează-i calea, stele așa de bune stați-i

                                                                          de pază

și când mâine se va trezi pentru a saluta străinul

                                                                           țărm,

Dați-i bucurie atunci, nou născuta zi în brațele sale!

Dar ce purpură a colorat cortina perdelelor așa de

                                                                           în grabă?

Lampa pălește tot mai mult și mai mult, umbrele

                                                                            au dispărut.

Spune-mi cine ești tu care cânți de bucurie în noapte!

De ce-ți bați joc de durerea mea, aducându-mi noptatice

                                                                            gânduri.

Soare, apune iar în sălile luminoase ale vestului!

Durerea nu iubește lumina ta, întunericul îi este durerii

                                                                             prieten.

Întârziați, o, întârziați o clipă cu rugăciunea voastră voi

                                                                             păsări mici,

Lăsați-mă să mă odihnesc! Rugați-vă apoi pentru mine!

Rugați-l pe tatăl luminii să dea lumină celui îndurerat

                                                                              care suferă

El va auzi rugăciunea voastră, calvarul mi-a amuțit

                                                                               vocea.

 

.

(August Strindberg, Dikter på vers och prosa, Sömngångar nätter på vakna dagar och strödda tidiga dikter; Editura Norstedts, 1995)

Traducere – Dorina Brânduşa Landén