PUTEAM SĂ TE URMEZ

Puteam să te urmez până foarte departe,
mai departe decât tot ce ştii tu,
afară în spaţiul
celei mai mari singurătăţi a lumii,
acolo unde Calea Lactee rostogoleşte
tăioasă, o spumă moartă
şi acolo unde tu-ţi cauţi adăpost,
într-un loc uluitor.

Eu ştiu: nu se poate.

Dar când te ridici tremurând
orb din apa botezului tău,
prin spaţiu
eu îţi voi auzi strigătul,
şi te voi încălzi iarăşi,
te voi îmbrătişa din nou,
îţi voi fi aproape, într-o altă lume,
printre altele, cu nume de nenăscuţi.

AMAZOANA

Am visat despre săbii noaptea trecută.
Am visat despre luptă noaptea trecută.
Am visat, am luptat de partea ta
înarmată şi puternică, azi noapte.

A fulgerat puternic din mâna ta,
şi giganţii au căzut la picioarele tale.
Rândurile noastre s-au strâns şi au cântat
în silenţioasele ameninţări ale-ntunericului.

Am visat despre sânge noaptea trecută.
Am visat despre moarte noaptea trecută.
Am visat că am căzut lângă tine,
rănită de moarte, azi noapte.

Tu n-ai observat că eu am căzut.
Gura ta era gravă.
Cu o mână sigură tu ţineai scutul
şi ai plecat pe drumul tău drept, înainte.

Am visat despre foc noaptea trecută.
Am visat trandafiri noaptea trecută.
Am visat că moartea mea era dreaptă şi bună.
aşa am visat eu azi noapte.

DRUMUL SPRE CASĂ

Ştiu un drum ce duce spre casă,
acest drum este greu de parcurs.
Fiecare călător ajunge acolo un om sărac,
mic şi urât şi cenuşiu.

Ştiu un drum ce duce spre casă.
Drumul acela este gol şi curat.
Este ca şi cum ţi-ai sprijini obrazul cald
de piatra aspră.

Dar cel ce a simţit piatra
în sângele-ngheţat al obrazului
va simţi cât de blândă duritatea sa este,
cât de credincioasă, de fermă şi bună.

Îi va mulţumi pietrei
şi-i va păstra greutatea dragă
va lăuda singurul joc al luptei
care a fost preţul victoriei sale.

DRUMEŢUL

Spune-mi, ceaţă din fântânile cunoaşterii,
există aici lucruri noi să-mă înveţi?
Mă prinde vertijul, râsul şi spaima.
Aerul are poteci ce ne poartă!

Singur cu tine, ochi de vultur,
umblu eu departe, departe,
drumuri îngheţate, drumuri răsunătoare
fără un ţel ori fără sfârşit.

Toate sfintele zile de dragoste
îşi simt-nserarea şi singurătatea.
Credincios aştepţi în lumina serii,
tu, care cercetezi şi ştii.

Tot ce întâlnesc, părăsesc iarăşi.
Ceaţă, tu vindeci rănile arzătoare.
Drumuri răsunătoare, drumuri răsunătoare,
fericită merg cu tine.

Urmează-mă înainte, prin toate zilele vietii,
învaţă-mă să spun la uşa întunericului:
”Nimic n-am ştiut, puţin ştiu eu –
şi cu toate acestea, mai mult decât înainte!”

STELELE

S-a terminat acum. Mă trezesc.
E liniste şi e uşor să mergi,
atunci când nu mai ai ce aştepta
şi nimic să mai porti cu tine.

Aur roşu ieri, frunze uscate astăzi.
Mâine nu mai este nimic.
Dar stelele ard în tăcere, ca înainte,
în această noapte, în spaţiul din jurul meu.

Vreau acum să mă dăruiesc pe mine însămi,
să nu-mi rămână nici o fărâmă.
Spuneţi-mi stelelor, vreţi să primiti
Un suflet ce nu are comori?

La voi e libertatea deplină
în depărtare, pacea eternităţii.
N-am văzut niciodată cerul gol
care ne-a dat lupta şi visele.

ZILELE TRECUTE

Când un om bătrân este bolnav, vin toate zilele sale trecute
se aşează usor, într-un cerc, în jurul patului său.
Ele nu se lamentează, nu plâng şi nu suspină.
Dau din cap încet, se gândesc la lucruri vechi.
Fiecare spune povestea sa niciodată uitată,
Fiecare poartă o lumânare şi o aprinde încet.
Se oglindesc clar în apa întunecată a fluviilor.
El merge, merge pe sub arcade,
pe sub arcuri de lumini tremurătoare.

Traducere de Dorina Brânduşa Landén