De azi începând
vom încăleca din nou norii,
pe cei mai aprigi, mai fățarnici
mai negri și mai de neîndurat pe pământ
și-i vom călări turbați
până vom scoate untul din ei
sufletul și limba lor de foc
…și cu ea vom pârjoli pământul.
.
De umerii lor vom atârna tot mai greu
și cu noi odată toată greutatea unei civilizații
cultivând moartea tacit
zorindu-i mereu, salivând,
le vom lăsa ca semn
în carnea de abur și fum
cu unghii înghețate de foame, frică și vânt,
numele nostru întreg:
PROSTIA UMANĂ.
.
Ori ei ori noi!
-oamenii mileniului trei-
victorioși și înfrânți
dansând amețiți
în vârtejul propriilor noastre cuvinte
vom sări apărând ce nu știm
când apucând coama unuia aici,
când abandonând în alt loc un nor vlăguit,
și cu sentimentul datoriei împlinite
toți, dar absolut toți,
vom înfige adânc
lancea în inima de jertfă a Omului.
.
…și abia atunci,
peste jarul nestins
se va ivi în maramă, plâns,
chipul celor ce au alăptat
acești călăreți

din seria nouă ”Voodoo child” (2016)

20160807_122750