‘’-Măi, țigane!’’ m-am auzit strigat
și șoaptele în chip de ape
au și pornit cu mine
prin pietrele din vad.
Cum poate un om să-mi știe
atât de bine rostul
și tot nesomnul nopții
ce singur mi-l petrec,
când stau și aștept cu frică
ca sufletul să-mi vie
și cum îmi urlă apoi vrăjmașu’
în piept cu toată ura
dorindu-mi numai moarte, moarte, moarte…
De unde să fi știut, străinul acela?!

.

De unde să fi știut, străinul acela?!
când numai eu știu ce și cât suport
și nici la prieteni n-am scăpat o iotă
cum seara-n grajd caii mi țin sub cheie
și armele ascunse-n șură,
Parcă-i născut pe lună, mama lui de hoț turbat
ce m-a furat de zile! spurcată vietate
De unde să fi știut, omul acela?

.

De unde să fi știut, omul acela?
dacă nici preotului eu nu i-am spus nimica
și singur toată vara îmi mușc din pumni de milă
cum s-a ajuns țiganul la mine-n trup cu sila
și-n crâșmă ca un pașă la cărți îmi joacă casa
și de nu mi l-aș strange iute, în chingi cât pot mai tare,
ar bea, ar bea și ziua de m-ar seca de sete
iar noaptea pentru un cur de fată
pe la vecini ar scoate dinții și gardul de la față.
De unde să fi știut, străinul acela?
.
De unde să fi știut, străinul acela
că liber de-aș lăsa nebunu’
de dans și surle vara
la noi n-ar mai dormi tot satul.
De unde să fi știut acela
și cine să fi fost el oare?!

din seria nouă ”Elegii de la capătul lumii” (2016)

foto de Mădălina Grama-Toma