Am văzut, îl văd
și aud încă vorbindu-se destul de des
despre soarele roșu,
la fel și despre frații acestuia
tot atât de radicali
soarele negru și soarele verde
iar pe cel galben îl mai vedem încă desenat de copii pe trotuare
însă prea puțin deși e atât de vizibil
vorbim azi
despre cel în lumina căruia
ne construim cu toții de zor ziduri:
soarele albastru– sursă a narcisismului-
lumina depresiilor noastre,
lagună dureroasă dar sigură a fiecărei personalități.
Despre el de ce nimeni nu ne spune un cuvânt
și de ce nu-l preamărim în versuri
din moment ce e atât de prezent
și în marginea extinsă a umbrei noastre
prin cerneală albastră
semnează orice act al creativității umane?!

din ” Volume de aer II (2016- …)