12 ceasuri de pază ale Poeziei

sau

câte ceva despre raportul dintre alb și negru, bine și rău, lumină și întuneric în Poezie

.

Predoslovie:

Poezia nu are vreo legendă sau dacă are
Ea este la fel de adevărată sau de mincinoasă
Cum sunt toate celelalte legende despre facerea lumii .

Ea nu are o relație specială cu frumusețea
Numai frumusețea are cu lumea.

Ea răspunde numai întrebărilor sosite din viitor 
Și nu se adresează timpului de acum
Și nici celui imediat următor
Ea este un mesaj de întâmpinare.

Poezia nu are treabă cu gingășia
Doar gingăsia o îmbracă de cum o zărește
Așa cum primăvara îmbracă copacii și atât.

.

1.
Și ce iubesc cel mai mult, vorba vine,
așa ca disperatul desigur
e întotdeauna spectacolul cu maimuța încordată,
privind în mod educat toate mișcările din jurul ei
în timp ce inamicii ei adevărați își dau zeloși mâna,
muncind non-stop să-i umple creierul cu tot felul de borcănașe
frumos etichetate, pline ochi numai cu becuri colorate și arse.
Asta îmi place la nebunie!
dar mai ales cum înnebunește ea din nimic
dintr-odată, parcă trezită din somn, mai ales pe la 40 de ani,
și cum se aruncă agitată și fără replică în mijlocul mulțimii
hrănindu-se de-acolo fără milă,
în timp ce viața îi face loc tacit,
fără să strâmbe din nas, ordonând-o,
de gustibus non est disputandum
cadavru lângă alte și alte cadavre.

2.
Hai, ia-ți cureaua ta cea lată,
De care ești așa de mândru
Și ascute-mă pe ea ca pe un brici
Apoi încearcă-mă pe barba ta de popor milenar
Și vezi dacă tai bine.
Dacă ești mulțumit, cu mine apoi,
Rezolvă-ți toate problemele conspiraționiste
Ca să simt și eu că nu am trăit degeaba.

3.
Adevărul despe sine
vine întotdeauna ultimul
când el sosește petrecerea e gata
mâncărurile s-au sfârșit
sticlele s-au golit
și toți ceilalți moțăiesc.
Numai cel vizat
stă cu ochii uimiți și gura căscată
ascultându-și ultima melodie, ultima notă:
adevărul care vine ultimul,
mereu adevărul despre sine

4.
Îmi plac jucătorii la trapez,
fără plasă de siguranță.
poeții întârziați – dar nu prea mult,
deloc mumiile,
a căror fatalitate nu ar mai spune nimic
Îmi plac poeții care-și ratează ultima lor speranță,
prea bătrâni să mai plece la război,
prea înceți să devină eroi civili;
Îmi plac cei care riscă totul pe o singură carte, în zenit,
care niciodată nu au plonjat
și care acum se aruncă.
Azi s-a mai înregistrat un salt,
încă o lansare,
mortal, apoi încă trei într-un an

…dar ce frumos le-a fost zborul în gol
jos fără nicio o plasă.

5.
A intrat lucifericul Lucifer
în sala de conferințe printre oameni
și nu a mai fost de găsit.
Trebuia să țină un speech
Panicați cei de la pază și protecție
au început să taie în dreapta și stânga
printre spectatori.

6.
Dintre toate notele false posibile
singura notă cu adevărat falsă este a acestui poem,
a celui ce se scrie în timp ce îl privim pe masă,
dar nu e poemul care se anunță,
nici măcar pe jumatate, el este doar o răsfrângere
și un destin ratat,
un avorton și acum vi-l arăt și vouă
ca la o oră deschisă de anatomie în familie, în toată goliciunea lui.
Poemul ăsta va merge prin lume cum mergea odată pe stradă
cîinele meu Nero cu o pungă de plastic atârnându-i din rect.
Nu trebuie să ne fie rușine, între noi nu trebuie să existe secrete
și vă spun numai ca să-l puteți recunoaște oriunde de-acum.
El nu este poemul meu, știu, nici al tău, e doar o logoree sălbatică
când mâna scrie doar ce-i dictează egoul.
Feriți-vă! noaptea sub niciun pretext
să nu-i deschideți fereastra sau ușa
e numai un mort care se invită singur la cină
-și cine ar cina cu un mort?!-
așadar mirosiți-vă bine poemele
înainte de naștere
multe dintre ele conțin numai cianură
pentru suflet și apropiere
și de regulă sunt în pachete de 2+ 1,
deci nu va lăsați înșelați!
Ele nu vă duc nicăieri,
doar în împărăția Nosferatului!

7.
Singurul poem adevărat e poemul
Care nu se poate scrie deplin
Nici azi, nici mâine și care trăiește și rămâne
dincolo de noi.
De oriunde l-am privi el e singurul poem ASTFEL
Un poem al eliberarii care anunță și dă semn
O eșarfă, o batistă, o renunțare,
Ori o zăpăceală din care nu-ți mai revii
Și de câte ori îi vorbești TE IA CU LEȘIN pe nepusă masă.
Cum să fii atât de de tare și să reziști nașterii lui?

8.
Numai iubirea zăludă ca o amfibie de ușoară
Mai străbate temerară aceste ape
de întuneric până la țărm
Și asta NU pentru un bărbat. NU  pentru o femeie
și nici pentru sine.
Iar frumusețea aceasta a momentului, unică,
se numește frumusețea ceasului ce bate
ora exactă în imperiul de poezie
Când toți și-au abandonat lucrul
Ea își suflecă mânecile descoperind diafanele ei mâini
Și pe nicovală ținând un ciocan în fața forjei aprinse
Muncește fierul brut și teribil de încăpățânat al omului.
Numai ea reușește să facă asta
și Lumina.

9.
Apoi e liniștea!
Știu nimeni nu se mai gândește la ea
Dar ea e singura care alege și culege
Și între rânduri numai ea reușește să despartă apele.
Acolo sălășuiește și esența poeziei.
Iar un poem fără liniște e un poem mutilat!
urlând în piață, înspăimântând și provocând greață trecătorilor.
De așa ceva nimeni nu are nevoie.

10.
Orice poem se naste,
și asta e o condiție obligatorie,
doar după ce ascultatorul lui a devenit cel puțin posibil.
De aceea poetul niciodată nu face altceva
decât să răspundă unor întrebări sosite
din viitor și din partea unui necunoscut.
Aceasta îi e menirea.

11.
Prietenii cei mai buni ai poetului
nu sunt nici poezia și nici oamenii
numai ceața și somnul
însă mai pot fi și alții
…dar nu trebuie să aveți încredere.

12.
Întotdeauna când privește un poet
Privește o mare de la înălțimea unui munte.
Inexplicabil el se simte stăpânul lor
Și nu se poate tămădui de asta deși ambele-l pierd.
Poetul are mentalitatea unui cuceritor,
Și de câte ori cucerește el este un învins.
De câte ori este învins el privește spre poem
ca spre o sinucidere ratată.
Niciodată nu-și va ierta asta.

.

De încheiere:

E atâta mizerie în jur
Și toamna trotuarele-s îmbrăcate în atâta aur
Încât e mai bine să rămâi acasă singur
și sărac.

din seria ”Voodoo child” (2016)