”Dumnezeul de la şapte fără un sfert”, autor Alina Dora Toma 

Azi mă voi întâlni cu dumnezeul oraşelor.

Ne-am dat întâlnire la cafenea, ca să nu-l iau pe neaşteptate,

să nu fugă, să nu se sperie…

…………………………………………

Dumnezeul oraşelor e un dumnezeu mic,

are dinţii de lapte şi zâmbeşte din biserica lui.

Pentru că nu mi-l pot imagina mâncând lumânări,

îi duc în dar o cutie cu bomboane de ciocolată.

Mi-a aruncat înainte o toamnă bizară

peste noapte, toate blocurile s-au făcut ruginii,

până şi antenele cad, visându-se frunze,

până şi oamenii

se apleacă pe caldarâm,

culegând o vie închipuită din tomberoane

pentru nunţile fiicelor, fiilor şi ale altor neamuri adormite şi neadormite.

…………………………………………

Sunt un personaj de teatru absurd.

…………………………………………

Dumnezeul oraşului meu îşi aprinde ţigara şi priveşte trist din taverna fără lumină.

Din şosele se ridică un abur cald.

Între timp

trecătorii zdrobesc în picioare, frenetic, strugurii mântuirii lor,

maşinile părăsite se preschimbă în fluturi,

până şi tu, dumnezeule, mă vezi prin sticlă fără să recunoşti

că aş fi eu, că ne-am dat întâlnire

la şapte fără un sfert –

sfertul care ne mai desparte de împlinire.

Mă trage de mânecă o bătrână cu chipul schimonosit,

spatele gârbovit de mătănii

degete strâmbe, încleştate pe toiagul pe care-l va pune pe piept.

Aş putea să întind mâna şi să i te arăt,

dar îmi place să mă desfăt în privirea ta rugătoare.

În limba mea,

eşti un dumnezeu şantajabil.

Ţi-e frică de oamenii care mor în cutii de chibrituri.

…………………………………………….

Mâine

ne vom bea cafeaua în cimitir.

Oraşul e minunea care nu ţi-a ieşit,

iar mie mi-e dor de o toamnă fetidă.