Și mă apucă o tristețe cruntă ce-mi sparge inima

bucățele din geamul ei ars se-nfig în podeaua dură

și un ciob de smarald prăfuit îmi zgârâie față

iar vinul ce țâșnește îmi reamintește ce înseamnă viață.

.

Cu ochii pătrați mă uit înainte și văd ceasul morții

cum limba și-o mișcă, în stânga, în dreapta…citind sensul vieții

privesc în sus și-L caut, dar știu că păcatul e mare…

Mizantropia pe suflet cusută ca un petic atârnă… cel mai tare.

.

Pe balanța vieții răul câștigă,

deci ce curaj să mai am eu să invoc mila divină?

Îmi închid ochii pătrați și cu acul și cu ața îmi descos cu totul draga de inimă

și-o pasăre albă îmi intră în casă cu un bilețel ce mi-l lasă pe masă…

Mă-ntind după el, las urme de vin,

pe bilețel scria tot ce-mi doream…ceva divin.

.

Sparg toată sticla, se strică și vinul

Intră pe ușă Domnul, Divinul…