Cetăți asediate, cetăți învinse

sau

despre Michael Jackson, Hitchcock, Freud, vampirese, bani și sex în procesul de desoldificare și intoxicare din politica editorială din România

       Acum câteva zile, un prieten din carnea diasporei, ca să zic așa, și pe care îl invidiez pentru stilul îngrijit și inovator în care scrie – fapt recunoscut și de alții– îmi mărturisea, de-acum fără mânie, răspunsul primit din partea redacţiei unei edituri destul de bine cotate căreia îi înaintase spre aprobare manuscrisul unui nou roman: ’’manuscrisul dvs. nu e bun nici de ținut în calculator, darămite să mai fie și tipărit’’. Și, cunoscând practicile din domeniul editorial, dincolo de mojicia răspunsului, pot afirma, fără să fiu maliţios, că prietenul meu e dintre cei norocoși, știut fiind că majoritatea autorilor nu primesc nici un răspuns din partea editurilor pe care le asaltează, nici măcar după un asediu de trei ani.

Ne aflăm, deci, aici. Pe câmpul de ‘’intransigență’’ a unei bătălii pe viaţă și pe moarte, între două armate aflate față în față, cea a scriitorilor şi cea a editorilor, ambele forțe disputându-și o presupusă pasiune: CARTEA. Mai ales, tradiționaliști fiind, cartea în formatul ei clasic și nu digital. Cum e şi firesc într-un război de uzură, asediatorii sunt cu mult mai numeroşi și, lucru ieftin la români, toţi sunt geniali. Unii insistând și spunând că lucrurile ar sta la fel și în ceea ce-i privește pe cei aflaţi în spatele zidurilor inexpugnabile ale redacțiilor de carte. Nu știu, dar văzând cât de greu îmi este și mie să abordez un editor, a fost normal să cred, apoi, că fiecare produs ieșit de sub semnătura lor e musai să fie unul extrem de bun, alegând şi culegând numai ‘’aurul’’ din toată neghina.  Și ca să mă bucur și să mă conving alături de ei, de pretențioasa și prețioasa lor muncă, am apucat-o, uite așa, hai-hui, pe google și le-am vizitat site-urile. Surpriza a fost maximă! Adică…ce surpriză? Stupoare mai bine zis! Cu excepția a cinci edituri, e drept toate supracunoscute, fiecare dintre celelalte își aveau țintuite la loc de frunte, printre alte lucruri bune și foarte bune, și așa numitele ‘’deșeuri publicabile’’. Nu voi face aici studii de caz, deși ar merita s-o fac. Oricum, e simplu de realizat și o poate face pentru distracția sa fiecare cititor cu o marjă de eroare destul de mică, însă cu o singură condiție: ca în maldărul de inepții să nu-i fi încăput și propria-i carte….desigur dintr-o evidentă eroare.

Dar să vedem cine sunt intrușii de pe lista memorabililor, cei care, mai abili şi mai vajnici decât majoritatea, au reușit să treacă prin furcile caudine ale înțelepților și satrapilor editori. Nu îți trebuie mult şi descoperi că aceștia au următoarele caracteristici – la editurile mai bune: sunt ’’unioniști’’sau sunt tineri (lucru de laudă la o primă vedere), scriu, în general, despre vampiri și crime în mediul corporatist și, uimitor, la toate secțiunile de ’’poezie’’ cei mai mulți dintre ei se dovedesc a fi… femei!

Ups! îmi zic, te pomenești că fiindu-le în mod natural mai aproape o anumită stare de grație au reușit să dezvolte și un mecanism special de atragere a muzoiului poetic. Dar oare numai pe acesta?! și citesc timp de două minute câteva poeme. Înfuriat îmi torn de băut ceva sec și trec să răsfoiesc și site-urile editurilor cu un nume mai puțin sonor, dar nu mă refer la cele așa-zise ’’de nișă’’ (altă țeapă și astea) … să văd dacă și acolo lucrurile stau la fel. Aici, însă, o adevărată demență! Nu știu dacă vă mai amintiți Thriller-ul lui Michael Jackson, în care acesta îi mărturisea în parc iubitei sale că e diferit?

Ei bine, suspansul pe siturile acestor ultime edituri e creat cu o altă formulă de care Hitchcock ar zâmbi, desigur: autorii nu numai că nu sunt diferiți în ce privește vârsta –între 60-70 și, și… mult mai mult- dar seamănă toți într-un mod înfiorător la scris. Și atunci cum să nu se sperie și să nu se baricadeze săracii de editori sub avalanșa acestora! Evident, editurile unde apar aceștia sunt în fapt fortificații cucerite deja de asediatori și de-acum, acolo, se joacă dansul Rusaliilor, iar gustul pentru vampiri și crime – lucru care nu mă miră- e înlocuit cochet cu unul în favoarea unui dacism hilar și a unui patriotism cultural desuet. Între timp, se scrie și se publică la ei masiv, cu disperare,  aș putea spune, şi mai ales, în grupa asta de vârstă, unde îngroziții unei vieți risipite încearcă acum frumușel, pe ultima sută de metri, să-și cârpească cât de cât imaginea publică și să obțină prin orice fel de concesii și mijloace – trădări, sperjur, pile și relații, bani (sexul rămânând moneda forte de acces pentru celelalte edituri mai bune)- o formă de ‘’nemurire’’.

Și acum, mă gândesc , așa, cu sinceritate: în ’’uniunea sovietelor restante’’ (vorba unui prieten) nu poci și nici nu vreau să fiu, nici în ’’liga celorlalți’’, pe mâna editurilor lipsite de povești vampirești mai am până să ating vârsta lor de acceptare și nici cu patriotismul ăla al lor de două parale nu mă prea împac. Fiind eu o fire încă dornică de afirmare şi scriind ceva poezici îmi este clar ca lumina zilei că, realmente, nu mai pot avea decât aceste două soluţii: ori să-mi fac operație de schimbare de sex, ori să-mi găsesc o femeie editor, ştiut fiind că la un bărbat trecut ușor de 40 de ani îi este greu de-acum să-și mai schimbe atât plăcerile cât și orientările. Am dat şi un anunţ pe facebook în acestă direcție. Până acum, nu am primit niciun răspuns, dar mai aştept și, dacă nu se supără redacția revistei de față, aș îndrăzni să-l atașez și aici…cine știe, poate, poate. Nu pot să cred că numai bărbații sunt buni afaceriști și editori și că printre aceștia nu există și o femeie, salvatoarea mea, că doar ‘’legile’’ lui Freud funcționează și la ei, după cum prea bine se vede.

Știu o să spuneți că sunt sexist și macho și că e rușinos mai ales că trăiesc într-o țară unde trendul te izbește necruțător pentru un asemenea derapaj. Dar sunt eu oare cu adevărat așa? Vă rog, să mă contraziceți!

Ah, mai era ceva! și nu vreau să nu spun: se pare că editurilor nici morții nu le mai plac și mă-ntreb de ce?!

că sexul … oh, nu! asta e de înțeles

că vârsta… da, așa e, nu se mai încadrează și totuși

că bani…că nu mai are cine să dea șpaga? …și asta e drept

că nu a fost în U.S.R …dar oare mai contează acum?!

că talentul…dar ăsta e viu, chiar că acum nu mai înțeleg nimic

Rămâne deci, cum am zis: contraziceți-mă! și nu, nu spun ca domnul Nicolae Manolescu ’’dă-mă în judecată că te-am făcut prost’’ că nu e cazul și apoi, nu eu am inițiat jocul ăsta de-a v-ați ascunselea, cu ’’proști’’ și ’’deștepți’’.

 

Anuțul meu:

..și pt. că nu vreau să-mi închei ziua cu inima grea și fără să fi spus tot ce mă doare (de organizarea unor concursuri literare cu premii în băutură am amintit) și cum stiu că aici, pe facebook, s-a ajuns ca la Sanctuarul Dom Bosco din Brazilia unde fiecare își pune o dorință – fie numele lui Mark Zuckerberg lăudat! – anunț și eu că sunt plecat, așa pe câmpii necunoscute, în căutarea unei editoare cu sediul în România -să fiu bine înteles, nu a unui bărbat editor- cu vârsta cuprinsă între 30 și 45 de ani și fără să am preferințe în ce privește culoarea părului și a ochilor ei. De preferat însă să aibă propria ei rețea de distribuție a cărții. Vă mărturisesc – fără a avea opinii discriminatorii sau a fi invidios, departe de mine– că în ultima vreme privind în jur mă simt… dar cum să spun fără să aduc vreo atingere…cât mai finuț…., ostracizat. Am deja pregătite în vederea publicării câteva plachete de poezii si o nuvelă de 5 ani – desigur nu sunt ele fantastice dar nici de aruncat – și ca tot omu’ dornic în deșărtăciunea lui de cititori și de recunoaștere caut să mă descurc și eu cumva în ‘eco-nimica’ asta de piață postcomunistă după bruma puterilor și agoniselilor mele care mi-au mai rămas, fără a trece prin ispititorul dar și durerosul proces de transsexualitate.
Sper ca editoarea mea, să mă audă! HELLO! – profilul meu este public și actualizat. Vă rog frumos, răspund numai comentariilor cuviincioase și cu autoportret. Deh, fire poetică.
În rest, la buna auzire!
și mă retrag să recitesc schița umoristului turc Aziz Nesin, ‘’Dacă aș fi fost femeie’’.

articol apărut în revista ”Itaca”, decembrie 2016: