ÎMPLINIRI  

Toate ninsorile care trebuiau să ningă – au nins.
Toate cuvintele ce trebuiau spuse – s-au rostit.
Toate lacrimile pe care aveam a le plânge le-am plâns.
Tot ce trebuia să iubesc – am iubit.

Tot ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat.
Toate poemele pe care urma să le scriu le-am şi scris.
M-au găsit evenimentele toate care m-au căutat.
Şi mi s-a-mplinit aproape fiece vis.

Frunzele cad, grele de rouă, ca nişte păcate
Şi umbrele serii împrăştie-n inimi lumine,
acum când îmi vin amintiri atât de ciudate
dintr-un timp care nu se ştie dacă mai vine.

autor Nicolae Dabija