1924

M-am născut în 1924. Dacă aș fi fost o vioară, la vârsta mea,
nu aș fi fost una dintre cele mai bune. Ca vin puteam fi de prima mână
ori deja oțet. Ca javră aș fi fost mort. Carte de-aș fi fost
tocmai ce aveam șansa să devin scumpă sau aruncată.
Ca pădure aș fi fost tânără, iar ca mașină ridicolă.
Ca om sunt obosit, foarte obosit.

M-am născut în 1924. Când mă gândesc la om
îi văd numai pe cei născuți în același an cu mine,
ai căror mame au zăcut în chinuri cu mine
indiferent unde s-au aflat, în spitale ori case întunecate.

Azi, când e ziua mea, aș dori să vă spun
o rugăciune solemnă,
vouă, a căror vieți sunt trase în jos de greutatea
speranțelor și dezamăgirilor,
vouă, a căror fapte cresc din ce în ce mai mici și ai căror zei se multiplică-
voi sunteți frații mei de speranță, tovarășii mei
de disperare.

Sper să vă găsiți pacea durabilă,
cei în viață în viețile voastre, cei morți
în moartea voastră.

Și oricine își va aminti copilăria lui ca fiind lucrul cel mai de preț
acela să fie câștigătorul,
de va fi să fie vreun câștigător.

un altfel de ritm

Mă uit la lămâiul pe care l-am plantat.
Cu un an în urmă. Îmi trebuie un alt ritm, unul mult mai domol,
să pot observa creșterea ramurilor sale, frunzele cum i se deschid.
Vreau un altfel de ritm.
Nu ca și când aș citi un ziar,
ci în felul în care un copil învață să citească,
ori în felul în care, tăcut, descifrezi o inscripție
de pe un mormânt antic.

Și cum un manuscris Torah îmi ia un an de zile să-l sfârșesc,
desfășurându-se de la Geneză până la moartea lui Moise,
fiecare zi mi-o petrec în grabă
ori în nopți fără somn, întorcându-mă de pe o parte pe alta.

Cu cât trăiești mai mult, cu atât sunt mai mulți oameni
ce îți comentează faptele. Asemenea unui muncitor
aflat într-o canalizare: deasupra lui, sus,
stând împrejurul deschiderii, oameni care-i dau sfaturi
și îi țipă instrucțiuni,
dar el e singur acolo…în adâncimea lui.

Ultimul Cuvânt, acela este Căpitanul

Deoarece capul nu mi-a mai crescut
din momentul în care m-am oprit din creștere, și memoriile
s-au tot strâns înăuntrul meu,
e de presupus că de-acum ele se află deja în burta mea,
în șolduri și în picioare. Un fel de arhivă mergătoare,
o tulburare ordonată, o marfă cântărind greu,
o corabie supraîncărcată.

Câteodată vreau să mă așez pe banca unui parc:
asta îmi va schimba statutul
din Pierdut Înăuntru în
Pierdut în Afară.

Cuvintele au început și ele să mă părăsească,
precum șobolanii  părăsesc o corabie ce se scufundă.
Ultimul Cuvânt, acela este Căpitanul.

traducere liberă de Emanuel Pope din:

 ”The selected poetry of Yehuda Amichai”, translated by Chana Bloch and Stephen Mitchell, University of California Press, 1996