când un om e departe de țara sa

când un om e departe de țara sa pentru mai mult timp
limbajul său devine precis și distilat,
asemenea norilor de vară bine conturați pe fundalul albastru al cerului,
nori care nici măcar nu aduc ploaie.

Așa cum oamenii care s-au iubit
încă mai vorbesc limbajul iubirii câteodată-
steril, lipsit de orice, neschimbat-
fără să ofere  însă vreun răspuns.

Însă eu, care am stat aici, murdârindu-mi gura
și buzele și limba. Cuvintele mele
care sunt gunoiul sufletului, deșeul poftelor,
și praf și sudoare. În acest pământ uscat unde până și apa pe care o beau,
între țipete și bolboroseli ale poftei,
este urină reciclată și îndreptată spre mine
printr-un sistem complicat de vase.
.

în grădină la masa albă

în grădină la masa albă,
doi morți stau în mijlocul unei zile călduroase.
O ramură dintr-un copac foșnește ușor deasupra lor. Unul dintre ei vorbește
despre lucururi care n-au existat.
Iar celălalt  despre marea iubire
echipată cu un dispozitiv special ce-i va permite să se mențină în funcțiune
…chiar și după moarte.

Erau, dacă cineva ar putea spune asta, un șic
și reconfortant fenomen
în toată acea zi toridă și uscată, fără sudoare
și fără niciun sunet. Numai când
s-au ridicat să plece i-am auzit din nou,
ca un clinchet de porțelan,
așa cum ai curăța de farfurii o masă.

lângă zidul casei vopsite

lângă zidul casei vopsite
să arate ca din piatră
am avut o viziune de la Dumnezeu.

Noaptea care altora le-a dat dureri de cap
mie mi-a dat, iată,  flori
deschizându-se minunat în interiorul minții mele.

Și el care a fost pierdut ca un câine
a fost găsit ca om
și adus înapoi acasă.

Iubirea nu este ultima cameră: mai sunt și altele
după ea, întregul coridor
nu are sfârșit.

traducere liberă de Emanuel Pope