am înțeles că există locuri de unde pot fi ridicate toate obiectele pierdute
și de asemeni, locuri care le aspiră pe cele mai mici dintre ele,
cum ar fi de exemplu, pentru butoni, nasturi și monezi fine,
spațiul dintre scândurile unor podele sau năstrușnica trompă a aspiratorului Henry;
ori pentru lucruri ceva mai mari: depozite și muzee,
cum e Oficiul Obiectelor Pierdute  din cadrul Poliției Metropolitane Londoneze
aflat pe aceeași stradă nu departe de Madam Tussauds,
el chiar un muzeu al unor figuri pierdute.
La fel mă gândesc că trebuie să existe
și-ntre zile și între oameni
un spațiu îngust care aspiră continuu,
tot ce este fugar ori e emoție fragilă,
tot ce nu este bine ancorat, balansat, aparat ori conștientizat,
cum trebuie să existe un muzeu sau măcar un birou de oferit informații
tuturor disperaților cărora le-a fost furată țara ori nu și-o mai regăsesc
ori și-au pierdut iubirea de ea.

din seria ”Elegii de pe marginea lumii” ( 2016-2017) 


Lasă un răspuns