îmi crește părul

Îmi crește părul pe tot corpul.
și îmi este teamă că vor începe să mă vâneze pentru blană.

Cămașa mea cu atâtea culori nu este un semn al iubirii:
ea este ca fotografia aeriană a unei stații de cale ferată.

Noaptea corpul meu este atent și treaz sub pătură
precum ochii legați ai unuia ce urmează a fi împușcat.

Eu trăiesc ca un fugar și vagabond, voi muri flămând
de tot mai mult –

și vreau să fiu liniștit, asemenea unei movile de pământ antice
cu toate orașele distruse sub ea,

si împăcat
ca un cimitir plin.

o scrisoare de recomandare

în nopțile de vară mă culc dezbrăcat
în Ierusalim. Patul meu stă
pe marginea unei văi adânci
fără a se rostogoli în abisul ei.

în timpul zilei mă plimb împrejur cu toate cele 10
Porunci pe buze,
ca un refren vechi pe care si-l cântă cineva.

Oh, atinge-mă, atinge-mă, blândă femeie!
Asta nu e o cicatrice pe care o simți tu sub cămașa mea, asta
este o scrisoare de recomandare, împachetată strâns,
de la tatăl meu:
”Totul în regulă, e un băiat bun și plin de iubire.”

Mi-l amintesc pe tata trezindu-mă pentru rugăciunile dimineții.
făcea asta gentil mângâindu-mi fruntea, nu
trăgând brusc pătura de pe mine.

De atunci l-am iubit și mai mult.
și ca răsplată să fie și el trezit
tot atât de blând și cu iubire
în Ziua Învierii ce va veni.

scrisoare

să stai în balconul unui hotel din Ierusalim
și să scrii: ”Zilele trec dulce
de la deșert la mare” și să scrii: ”Lacrimile
se usucă repede aici. Această pată este o lacrimă
care face cerneala să curgă.” Așa obișnuiau să scrie
cu un secol în urmă. ” Am trasat
un mic cerc împrejurul ei.”

Timpul trece, ca atunci când cineva în telefon
râde sau plânge departe de mine:
indiferent ce aud, nu pot vedea;
indiferent ce văd, nu pot auzi.

Noi nu am fost atenți când am spus ”Anul viitor’
ori ‘‘cu o lună în urmă”.  Aceste cuvinte
sunt ca sticla spartă: te poți răni iute în ele,
îți poți tăia chiar și o arteră dacă
asta e ce îți dorești.

Dar tu ești frumoasă ca un comentariu
la un text antic.
O lege a excesului de femei din țara ta îndepărtată
te-a adus la mine, iar
altă lege a probabilității
te-a smuls din nou de lângă mine.

A trăi înseamnă a construi un vapor și un port
în același timp. Și să sfârșești portul
mult timp după ce vaporul s-a scufundat.

Și ca să concluzionăm: îmi amintesc numai
că era ceață.

Și dacă în felul ăsta vrei să-ți amintești-
ce îți amintești?

traducere liberă de Emanuel Pope


Lasă un răspuns