Și un bărbat așteaptă în stradă și întâlneste o femeie
precisă și frumoasă cum e ceasul agățat din camera ei
și albă și tristă cum e peretele care ține ceasul

Și ea nu-i arată dantura
și ea nu-i arată talia
doar îi prezintă timpul, exact și frumos

Și ea locuiește la parter aproape de țevi
și apa care se ridică începe cu peretele ei
și el s-a hotărât privind sensibilitatea.

și ea știe motivul plânsului
și ea cunoaște motivul de-a își reține plânsul
și el începe să fie ca ea, cum e ea

Și părul lui va începe să crească lung și moale, ca părul ei
și cuvintele dure ale limbajului lui se vor dizolva ca spuma-n gura ei
și ochii lui se vor umple de lacrimi, ca ai ei, ca ai ei

Și luminile semaforului se reflectă pe fața ei
și ea stă acolo între ceea ce este permis și ceea ce este interzis
și el s-a decis privind sensibilitatea

Și ei merg pe strada ce în curând îi va apărea lui tot mai des în vise
și ploia va plânge în ei, tăcut ca într-o pernă
și timpul nerăbdător i-a făcut deja pe amândoi profeți

Și el o va pierde pe ea la lumina roșie
și el o va pierde pe ea la lumina verde si la cea galbenă
și lumina va fi mereu acolo ca sa servească fiecarei pierderi

Și el nu va fi acolo când săpunul și șamponul ei se vor termina
și el nu va fi acolo când ceasul ei va fi din nou fixat
și el nu va fi acolo când rochia ei se va destrăma-n vânt

Și ea va închide sălbaticele lui scrisori, departe, într-un sertar liniștit
și se va așeza să adoarmă alături de apa din zid
și ea va cunoaște motivul plânsului și motivul să și-l rețină
și el s-a decis în ce privește toată sensibilitatea lucrurilor.

traducere liberă de Emanuel Pope


Lasă un răspuns