ce păcat. eram o așa de bună invenție

ți-au tăiat coapsele de lângă șoldul meu.
În ce mă privește, întotdeauna au fost
doctori. Toți dintre ei.
Ne desfac unul de altu’. În ce mă privește,
sunt ingineri.
Ce păcat. Eram o așa de bună și de dragă invenție:
un avion făcut dintr-un bărbat și o femeie,
aripi și totul:
chiar ne desprinsesem
de pământ nițel.
Chiar am zburat.

 pentru lume

Pentru lume,
sunt asemenea unuia dintre discipolii lui Socrate:
mergând pe lângă el,
auzindu-i prelegerile și urmărindu-i generațiile învățate
și tot ce pot spune este:
”Da, în mod cert este adevărat.
Tu ai dreptate din nou.
Este exact așa cum ai spus.”

Pentru viață, sunt mereu
Veneția:
tot ce este străzi
este în alți oameni.
În mine – iubire, întuneric și curgere.

Pentru țipăt si pentru liniște
sunt mereu un shofar:
urlu tot anul cât e de lung semnalul ce va aduce
teribila zi a Trezirii.

Pentru fapte,
sunt întotdeauna Cain:
un fugar și un vagabond înainte de fapta pe care nu o va face
ori după fapta care
nu se mai poate îndrepta.

Pentru palma mâinii tale,
ca și pentru semnalele inimii mele
și pentru planurile omului ce sunt,
ca si pentru scrisul pe un perete,
am fost si sunt întotdeauna un ignorant: nu pot citi
și nu pot scrie
și capul meu e gol ca al unui fir de iarbă,
cunoscând numai secretul șoptirii
și mișcarea vântului
când o soartă trece prin mine
către alte locuri.

prea mulți, prea multe

Prea mulți măslini în această vale,
prea multe pietre-n panta ei.
Prea mulți morți, prea puțin
pământ să-i acopere pe toți.
Și eu trebuie să mă reîntorc în peisajul pictat
pe bacnotă
și la fața părintelui de pe monedă.

Prea multe zile memoriale, prea puține
aduceri aminte. Prietenii mei au uitat
ce au învățat când au fost tineri.
Și prietena mea șade în ascunzătoare
iar eu sunt întotdeauna afară, hrană pentru vânturile înfometate.
Prea multă oboseală și numai puțini ochi
să o conțină. Prea multe ceasuri și
prea puțin timp. Prea multe jurăminte
pe Biblie, prea multe drumuri și prea puține
căi unde putem merge cu adevărat: fiecare către destinul său.
Prea multe speranțe
ce fug de la stăpânii lor.
Prea mulți visători. Prea puține vise
a căror interpretare să poată schimba istoria lumii
cum au făcut-o visele Faraonului biblic.

Viața mea se-nchide în spatele meu. Și eu sunt afară, un câine
pentru crudul, orbul vânt ce bate mereu
și mă-mpinge de la spate. Sunt bine antrenat: mă ridic și stau
ori aștept să fiu purtat pe străzile vieții,
care viață putea fi chiar viața mea adevărată.

traducere liberă de Emanuel Pope