Dumnezeu are milă pentru copiii de grădiniță

Dumnezeu are milă pentru copiii de grădiniță.
Are mai puțină milă pentru copiii de școală.
Și pentru cei mari nu are milă deloc,
El îi lasă singuri,
și câteodată ei trebuie să se târască în patru labe
pe nisipul încins
ca să ajungă la punctul de prim ajutor
acoperți de sânge.

Dar probabil că El îi ferește pe adevărații iubitori
și are milă de ei și îi adăpostește
ca un copac deasupra unui om bătrân
ce doarme pe o bancă dintr-un parc.

Probabil și noi le vom da acestora
rara și ultima monedă de compasiune
pe care Mama Natură ne-a dat-o la rândul ei,
astfel încât fericirea lor ne va proteja și pe noi
acum și în alte zile.

Sediul Națiunilor Unite din Casa Înaltului Comisar din Ierusalim

Mediatorii, împăciuitorii, cei ce îndulcesc asperitățile și cei care consolează
trăiesc în casa albă
și seva și-o trag de foarte departe
prin conducte șerpuitoare, prin vene întunecate, asemenea unui făt.

Și secretarele lor sunt rujate și vesele,
și șoferii lor voinci așteaptă jos la scări precum armăsarii la grajduri,
și copacii ce-i umbresc își au rădăcinile în pământul nimănui
și iluzii sunt copiii ce trec dincolo să caute flori pe câmp
și nu se mai întorc niciodată.
Și gândurile trec și ele pe deasupra, neliniștite, ca avioanele de recunoaștere
fac poze și se intorc ca să le developeze
în întunecate și triste camere.
Și știu că au candelabre foarte grele acolo
și băiatul-care-am fost- se dă uța-huța în ele
înainte și înapoi, înainte și înapoi până nu se mai întoarce.

Apoi târziu, noaptea va sosi să deseneze
ruginite și înconvoiate concluzii din viețile noastre bătrâne de-acum,
și pe deasupra tuturor caselor un cântec va strânge cuvintele risipite
ca o mână adunând după cină firimiturile de pe o masă,
în timp ce discuțile continuă
și copilașii au adormit deja.

Și speranțele mă ajung asemenea unor marinari curajoși,
asemenea unor descoperitori de continente care se opresc pe o insulă
unde stau o zi, două
și se odihnesc…
ca apoi să navigheze din nou.

Autobiografie, 1952 

Tatăl meu a construit deasupra mea o îngrijorare cât un șantier naval
pe care l-am părăsit imediat înainte de-a fi strivit,
a rămas acolo cu navele sale goale, mari îngrijorări.
Iar mama mea era ca un copac pe un țărm
cu brațele întinse câtre mine.

Și în ’31 mâinile mele erau vesele și mici
și în ’41 învățaseră deja să mânuiască o pușcă
și când m-am îndrăgostit prima dată
gândurile îmi erau ca un mănunchi de baloane colorate
și mâinile albe ale unei fetițe le ținea pe toate
printr-un un fir subțire de ață – apoi le-a dat drumul.

Și în ’51 desfășurarea vieții mele
era asemenea mișcării unor sclavi înlănțuiți pe un vas,
iar fața tatălui meu asemenea unui far de locomotivă
tot mai mică devenind în departare,
și mama a închis toti norii înăuntrul dulapului ei de lemn
iar când mergeam pe stradă
secolul 20 îmi era sânge în vene,
sânge ce se dorea afară prin cât mai multe deschideri
prin cât mai multe războaie
de asta îmi și bătea în cap
și-mi ajungea mereu în inimă numai valuri de supărare.

Dar acum, în primăvara lui ’52 vâd
mai multe păsări întorcându-se decât au plecat cu o iarnă în urmă.
Și trec dealul înapoi spre casă.
iar în camera mea este o femeie al cărei trup e greu
și încărcat de timp oferă timp.

Un fel de Apocalipsă

Omul de sub smochin telefonează omului din vie:
”La noapte vor veni sigur. Atribuie
pozițiile, așează armura pe frunze, asigură copacul,
spune morților să rapoteze acasă imediat.”

Mielul cel alb aplecându-se îi spune lupului:
”Oamenii behăie și inima mea e îndurerată de tristețe.
Mă tem că au ajuns sub amenințarea armelor să-nfigă baioneta-n văzduh.
La următoarea consfătuire aceste lucruri vor trebui discutate.”

Toate națiunile (unite) vor zbura spre Ierusalim
să vadă dacă Torah a ieșit. Și apoi,
în măsura în care mai e încă primăvară, toți vor merge
să culeagă flori din tot locul.

Și vor face din săbii pluguri și din pluguri iar săbii
vor tot bate fierul lor în continuu, înainte și înapoi

Probabil de la bătăile astea el va deveni din ce în ce mai subțire,
și fierul urii va dispărea pentru totdeauna.

Locul unde avem dreptate

De pe locul unde avem dreptate
niciodată nu vor crește flori
primăvara.

Locul unde avem dreptate
este dur și călcat în picoare
cum este o curte.

Dar îndoielile și dragostea
mereu sapă lumea
ca o cârtiță, ca un plug.
Și o șoaptă va răzbi din acel loc
unde ruinele
casei au stat odată.

Mâinile Domnului în lume

1.
Mâinile Domnului în lume sunt
ca ale mamei în burta găinilor ucise
în ajunul Sabatului.
Ce vede Domnul prin fereastră
în timp ce mâinile sale ating lumea?
Ce vede mama mea?

2.
Durerea mea e ajuns un bunic:
i-au trebuit două generații de durere
să arate așa.
Speranțele mele au ridicat proiecte de case albe
departe de lumea din mine.
Prietena mea și-a uitat iubirea pe trotuar
ca pe o bicicletă. Toată noaptea afară în rouă.

Copii marchează epocile vieții mele
și epocile Ierusalimului
cu cretă fosforescentă pe străzi.
Măinile Domnului în lume.

Jumătate dintre oamenii lumii

Jumătate dintre oamenii lumii
iubesc cealaltă jumătate,
jumătate dintre ei
urăsc cealaltă jumătate.
Din cauza acestor jumătăți
cred că rătăcesc și eu și mă schimb fără încetare
ca ploaia în ciclul ei,
trebuie să dorm printre stânci,
să cresc robust ca trunchiul măslinilor,
să aud luna lătrând la mine,
să-mi camuflez iubirea cu îngrijorări,
să răsar ca iarba temătoare printre șinele de cale ferată,
să trăiesc sub pământ precum orbul,
să rămân cu rădăcini și nu cu ramuri,
să nu-mi simt obrazul lângă obrazul îngerilor,
și de făcut dragoste să fac în prima peșteră,
m-am însurat sub un baldachin,
de bârne care susține pământul,
și mi-am jucat moartea, întotdeauna
până la ultima suflare și ultimul
cuvânt și fără să înțeleg vreodată,
și am pus catarge la casă
și un adăpost de bombe sub ea. Și merg pe drumuri afară
făcute numai pentru a mă întoarce și a trece prin toate
stațiile alea îngrozitoare: pisică, băț, foc, apă, măcelar,
…între copil și îngerul morții.

Jumătate dintre oameni iubesc
jumătate dintre ei urăsc.
Și unde este locul meu între aceste așa de bine potrivite jumătăți,
și prin ce fisură a lor voi zări
casele albe proiectate de visele mele
și tălpile desculțe alergând pe plajă
ori, cel puțin, fluturarea
batisei iubitei mele de dincolo de duna de nisip.

SFÂRȘIT

traducere liberă de Emanuel Pope