Ada-Kaleh!”, ”Ada-Kaleh!” striga copilul din mine
….
întotdeauna m-a fascinat ‘’Ada-Kaleh’’!
mai întâi din cauza numelui
amintindu-mi foarte bine de oameni
– insule fortificate-
în școală am avut o colegă căreia îi spuneam așa, desigur în glumă,
și mai târziu ori poate tot în vremea aceea
a apărut la televizor un serial
cu ajutorul căruia
călătoream fericiți toți
noapte de noapte
…prin noapte.
iar mai aproape de ziua de azi
prin simplul fapt că a dispărut.

Lucrurile care dispar
și în mod special insulele
au darul de-a lasa în urma lor,
un soi de prezență ca un fel de aromă
sau mai bine spus: o ceață delicioasă tip ‘’Atlantida’’
continuând să drumețească la infinit apoi
prin universul și imaginarul de nedezvăluit al lumii.
Și în contrast cu aceasta
îmi amintesc momentul lecturii,
triumfător atunci pentru mine
citind mărturia nemuritorului Seneca
anunțând nașterea unei insule de natură vulcanică
ce există și azi pe hartă:
”între ape nu era și dintr-odată acolo era pământ!”
și totuși nimic nu se poate compara cu:
a fost pământ și a devenit legendă
…numai și numai dispariția unei insule.

.
Ah! și cât de mult iubesc oamenii!

din seria ‘elegii de la marginea lumii” (2016-2017)

https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=470542


Lasă un răspuns