”Voiculescu a fost cuminte și disciplinat. Și are o vârstă.”
Iliescu a fost și el cuminte și disciplinat când
ne-a bătut, mințit și împușcat. Și are o vârstă.
La fel și Gelu Voican Voiculescu. Are o vârstă.
La fel și torționarul Vișinescu. Are o vârstă.
Toți au o vârstă!
numai eu nu am,
numai eu nu știu unde mi-am pierdut-o,
numai eu nu știu cine mi-a luat-o,
cum de am ajuns
mic, veșnic și indisciplinat
de nici măcar nu am trecut de cei șapte ani
de acasă
numai eu am suportat palmele instructorului P.T.A.P
și m-am lăsat călcat în picioare în 12 ani de școală
totul numai din respect și bun simț,
numai mie mi s-a zâmbit ironic
când alergam pe sub gloanțe
și la fel de câte ori am fost furat,
numai eu am plătit toate facturile acestor cinstiți
și înaintați în vârstă
toate politicile lor de rahat timp de 27 de ani
numai eu din respect
și bun simț
mereu eu

eu

eu

și eu

și toți ceilalți ca mine
care azi nu mai avem nicio vârstă.
dar nici viață nu am avut.

http://revista22online.ro/70263837/eliberarea-condiionat-a-lui-voiculescu-ignor-neplata-despgubirilor-a-fost-disciplinat.html

din seriawhat the fuck…”normalitate”!‘ ( 2017)