Sashei

Intrasem cum aș fi intrat în mare,
mai întâi numai adierea i-o simțeam
și mirosul ei de sare
amestecat cu formol

apoi cu un iz fin de garofițe
Încă mai purtam pe umeri
sentimentul fericit că-i eram departe,
și numai întâmplător am pășit
tot mai aproape de trupul ei
când  m-a cuprins,
până la țâțișoare 
apoi până la buzișoare, cum s-ar zice
pe jumătate eram al ei…
Afară soarele ardea agitat
și vara sta răstignită pe valurile ei,
toate visele ardeau acolo în derivă
ca o mare de corăbii  în urma unei crâncene bătălii.
Eu dam capul pe spate,
ori de-a dreptul speriat
când într-o parte când în alta,
să nu las apa aia neagră
să-mi intre în gură,
ca atunci când eram copil
și făceam baie
într-o Dunăre murdară de pulbere.
Cerul alerga deasupra mea cu maximă viteză,
fără să-i pese,
parcă și mai albastru,
intrasem în panică
și de frică să nu mă înec
scuipam acum întruna scârbit,
în afară,
o bală lungă,
pe jumătate salivă, pe jumătate venin, 
puținul pe care-l înghițisem
din apa aceea
deși nici jumătate de oră nu trecuse
de când intrasem în acel cimitir
să-mi pun ordine și liniște 
în gânduri.

.

din seria ”Volume de aer II” ( 2014-2017)

.

Mulțumiri Dorinei Brândușa Landen pt. imaginea ce însoțește poemul!