Ziua alerga, alerga ca friptă pe coadă alerga
iar eu stam prins în inima ei ca un șoarece într-o capcană
bâltâcâindu-mă cu toată masa ei de sânge
când la dreapta, când la stânga, ba sus, ba jos
Dumnezeii ei de nebună și aprigă
că de oprit nu se mai oprea
Eram amândoi ca într-un desen animat dar unul prost,
cu Tom și Jerry,
un rebut la planșetă,
în care eu ar fi trebuit să inventez repede câte ceva
și tot nu venea
tot timpul eu și tot timpul câte ceva
ca să pot extrage ceva bun din goneta asta,
sau cum s-ar spune
ca să fiu călare pe situație nu cum eram acum.
Desenatorul și el într-o completă și absurdă pană de inspirație
un alt papagal- sunt înconjurat numai de incompetenți
și ziua alerga, alerga până-i crăpau fălcile
de atâta alergătură se și însera,
Apoi un buldog negru și greu în cerul gurii 
venea și de vie o înghițea
și dus eram odată cu ea
într-un stomach ce se-nvârtea, se-nvârtea 
nebun în jurul unei pofte flâmânde
de zile tinere și aprige
și ca-n centrifuga unei mașini de spălat
din ce-mi aparținea nimic nu mai găseam,
vai și amar de cazna mea,
cocolino îmi mai trebuia și gata eram
și ars și prăjit la etaj.

.

din seria nouă ”discrepanțe, distonanțe, asperități‘ (2017)