Pentru un om abia mutat pe lună
nu mă pot plânge
lucrurile țării mele și de aici se văd la fel de mici și de dureroase
numai zgomotul mării
lovind stabilopozii de la Constanța
cu fiecare zi care vine sau trece
se aude tot mai accentuat
cum sunt și trăsăturile celei ce mă-nsoțește
oarbă solitară fără a-mi spune un cuvânt
doar mângâindu-mi pe creștet
cu cele patru brațe ale ei ca zeul shiva,
(în pauzele dintre excesele mele de scriere)
dulăul din sinele lărgit
crescând tot mai negru,
negru.
Împreună însă, toți trei, am da bine într-o poză
atât suntem atât de liniștiți și de frumoși
abia respirând de grija tăcerii
că niciun vecin nu s-a plâns până acum
de noi în nicio poveste.
Orele când trec, când nu trec pe aici
și asta dă fiecăruia
sentimentul tulburător că ar fi nemuritor.

/
…dar de unde 😊
când știu foarte bine
că pe amândoi …eu îi voi îngopa cu trupul meu!

.

Cu drag de pe lună,
subsemnatul, singurătatea mea poetică și depresia delicioasă plină de ifose
a sufletului (de asemenea😊: al meu)
.

din seria ”Elegii de la marginea lumii” (2016- 2017)


Lasă un răspuns