Într-unul dintre apartamentele unei proprietăți moderne și vaste, ascunsă privirilor curioase și păzită cu strășnicie sub consemn de ‘’maximă securitate’’, în mijlocul unei păduri nu departe de capitala unui stat balcanic, Șarik își potrivea cravata în oglindă. Urma cel mai important eveniment al vieții sale. Momentul în care toate umilințele îndurate de el până atunci vor fi răzbunate. Dar toate. Își zâmbi. Costumul Armani îi zâmbi și el. Mirosea puternic a parfum. Șarik reveni la măsuța din fața ferestrei și-n timp ce mâna îî cauta instinctiv paharul de whisky privirea îi fugi pe fereastră de unde putea vedea în amurg, departe, câteva dintre puținele blocuri muncitorești rămase în acea zonă. Luă o înghițitură din pahar și apoi încet, nu prea tare, se prefăcu ca mușcă din oraș. Apoi lătră. Da! de-acum urma să fie al lui. De-acum nu vor mai conta nici funcțiile și nici măcar banii, iar puterea va fi numai și numai în mâinile lui. În jumătate de oră lucrurile aveau să se deruleze cu rapiditate și după un program bine fixat: Festinul, Cuvântarea și Banchetul. De dimineața nu făcuse altceva decât să se pregătească temeinic pentru toate astea. Auzise că în aceeași situație în care se afla el acum, un alt lider, cu mulți ani în urmă, fusese gata gata să leșine în momentul Festinului deși era cunoscut ca un om dur. Tocmai de aceea el nu mâncase decât foarte puțin în ultimele două săptămâni și băuse numai tărie. Nu dorea să se facă de rușine în timpul ceremonialului de investire. În plus urma să intre ultimul în Sala de Festin. Și va face de așa manieră încât să întârzie cât mai mult ca să-i poată vedea la intrare, pe toți cei 20 din Consiliul de Stat turbând acolo dacă nu cumva chiar și mai rău.
Auzi pași pe dalele de marmură ale etajului. Gata, lucrurile aveau să se întâmple. Cineva ciocăni discret și ușa se deschise larg. Doi bărbați îl însoțiră în tăcere printr-un labirint de coridoare ocolind astfel camerele oficiale unde era așteptat de marea masă a membrilor de partid și de presă. După câteva minute care-i părură o veșnicie ajunse în apropierea Sălii Festinului. Acolo iși aprinse o țigară și fumă încet, tacticos privind în ochi garda ce străjuia intrarea boltită de piatră a acesteia… Când termină își inspectă ținuta timp de alte câteva minute după care făcu un semn și bărbații îi deschiseră.
Liderul se afla deja întins pe tăblia grea de stejar masiv a mesei complet înfășurat ca o mumie în steagul roșu muncitoresc. Ce e viața, se gândi Șarik…timp de peste două decenii din această reședință și din fruntea aceleași mese, înconjurat de miniștri pe care tot el îi numea, bărbatul acesta acum mort, condusese destinele unui întreg popor. Urma el, Șarik și tot așa până în vecii vecilor, își mai spuse. Privi pe fiecare dintre cei de față. Când nu mai era atent, de cealaltă parte a mesei cineva vomită. Șarik privi într-acolo supărat, dar nu putu să-și dea seama cine fusese. Tocmai atunci intră Doctorul, Maestrul de Ceremonii. Acesta așteptă până se făcu liniște în sală și îl privi apoi pe Șarik. Șarik se încruntă și mestrul pricepu că era timpul să-nceapă. Se apropie de masă și scoțând un bisturiu îl introduse într-unul din buzunărașele special pregătite de dinainte făcute în materialul steagului. La nivelul feței defunctului, mai precis în zona gurii acestuia doctorul tăie îndelung și apăsat după care bucata pe care o decupă de acolo o așeză pe un platou de argint și i-o întinse lui Șarik. Șarik o privi cu furie și începu să rupă cu dinții din ea. Se auzi un trup greu căzând dintre cei de față, Doctorul reveni la cadavru și în ordinea inversă mersului limbilor de ceasornic începu să-i servească pe fiecare în funcție de opțiunile pe care aceștia și le exprimaseră în momentul depunerii jurământului de credință. Alți doi leșinară până ca doctorul să sfârșească ceremonialul. Înainte de-a pleca maestrul dezgoli capul mortului și de sub steag apăru fața acestuia acum lipsită de gură și zâmbet. În sală mulți dintre cei de acolo vomitară numai Șarik terminându-și porția îi privea cu un zâmbet larg. Cei care mai aveau putere începură să lovească cu picioarele în podea îndelung ovaționându-l.  Noul Lider le întoarse însă spatele și îndreptându-se spre o altă ieșire a sălii părăsi Festinul. În coridorul mic ce despărțea Sala de Festin de Sala Cuvântării câțiva cosmeticieni și machiori se năpustiră și începură să-i curețe mâinile și fața și să-i aranjeze hainele, după care Șarik nerăbdător își făcu intrarea zâmbind lângă pupitrul încărcat de zeci de microfoane. Dinspre cei de la presă izbucni un ropot de aplauze și urale. Aveau un nou Stăpân.

….
Șarik începea să resimtă efortul acelei seri și nu după mult timp părăsi și Sala Banchetului, dar asta nu mai înainte de-a strânge și mâinile câtorva tineri, reprezentanți de prin județe, a aripilor tinere ale Partidului.
Ajuns în limuzină se trezi ca dintr-un vis salutat de șofer: ‘’ Să ne trăiți, Boss!’’
‘’Salut, George’’, îi răspunse acesta… să mergem! Mașina demară și după alte zece minute farurile sale alergau printre umbrele pădurii pe drumul ce ducea spre oraș…. dincolo de zidurile Proprietății Partidului.
‘’Șefu’ știi că azi se sărbătorește Halloween-ul, chestia aia ciudată de la americani, cu horror, crime, morți, stafii și toate alea?’’ zise George după un timp ca să-și distragă șeful.
’’Hai sictir!’’, se auzi răspunsul Liderului, pentru că în sinea lui, Șarik, frământa un alt gând: ‘’ și cum, asta să fi fost tot?  atât să fie de simplu și toată puterea de-acum e numai și numai a mea?’’

fragment dintr-o nouă carte de proză intitulată ” Happy Halloween, România!” (2014 – 2017) 

.

.

.