Salutări pentru anul Șarpelui de Metal
Binecuvântează Doamna noastra de Necontenită Inumanitate
Dă-ne noua resturile coșmarului apocalyptic
Din toate războaiele și intervențiile armate
Trandafirii fierbinți topiți sub incendiatele ținte
În timp ce luna alunecă de pe aripile unei sclipitoare drone
Laudați sfinții noștri de vulgară brutalitate medievală
Magicieni ai prizonieratului și ai torturii cu apă
Cicluri de nesfârșite crime, cerul mânjit de sânge,
Perfecționând banalitatea cruzimii omenești
Peisajul mormintelor, veninul răzbunării
În timp ce mulțimea morților va moșteni viitorul
Dinți de laser îmbătrâniților câini ai războiului
Binecuvântează-ne,oh! Profeți ai Califatelor și ai Sharia
Soarele urlă, norii latră, aerul se fărâmițează
Avioanele Stealth alungă invizibilul inamic
Întunericul evaporându-se în și mai mult întuneric
În spatele munților nucleari curg râuri invers
Craniul de Cristal emană nori de furtună chimică
Închinăm în cinstea recentei inteligențe ce doarme
printre ochelari cu infraroșu și scorpioni în luptă
Omagiu zombilor timpului nostru!

traducere: ”Toast to Zombie-itis

from ”Anarchy for a Rainy Day” by Valery Oisteanu


Lasă un răspuns