Filarmonica George Enescu
Adresa: Str. Franklin nr. 1-3, Sector 1, Bucuresti
Telefon secretariat: +40-21-315 2567
Fax: +40-21-312 2983
E-mail: info@fge.org.ro
Vassilis Varvaresos din nou pe scena la Ateneul Român
Vassilis Varvaresos a ştiut să cucerească publicul cu o interpretare magistrală a uverturii Tannhäuserde Wagner în transcripiţia lui Liszt. O partitură de proporţii danteşti căreia a ştiut să îi redea întreg suflul epic şi tragic cu o virtuozitate stupefiantă.

M-am bucurat nespus atunci când am citit aceste cuvinte, postate nu demult pe site-ul francez numitLa Lettre du musicien şi dedicat evenimentelor muzicale cu adevărat remarcabile. În programul recitalului ce va avea loc marţi, 14 aprilie a.c. la Ateneul Român, grecul Vassilis Varvaresos a inclus şi uvertura Tannhäuser. Impresiile foarte plăcute lăsate în urmă cu un an de câştigătorul premiului al III-lea la Concursul Internaţional « George Enescu », ediţia 2014 de la Bucureşti, sunt încă proaspete în memorie. Filarmonica « George Enescu » îşi face o plăcută datorie din a-i promova pe câstigători, căci în această stagiunea l-am putut reasculta, la sfârşit de octombrie 2014, din nou în concert pe scena Ateneului Român şi pe cîştigătorul Premiului II , rusul Ilya Rashkovskiy.

Interesată de cariera lui Varvaresos, după ce a fost confirmat de Concursul Enescu, i-am cercetat site-ul. In luna ianuarie a lui 2015 s-a ocupat mai mult de muzica de camera. Alături de baritonul grec Dimitris Tiliakos a abordat, în două seri de recital, pe sena de la Megaron Thessaloniki, ciclul de lieduri Winterreise de Schubert, apoi, împreună cu violonistul belgian Noé Inui, a concertat în Olanda, la Haaga. Luna februarie a fost împărţită între recitaluri camerale (Bruxelles, Paris, Atena) şi înregistrări pentru un CD cu lucrări de Schumann şi Strauss, alături de acelaşi violonist Noé Inui. În 5 martie, pianistul Vassilis Varvaresos apare pe scena sălii Cortot din Paris. Apoi, face din nou muzică de cameră, acum alături de Trio-ul Bell’ Arte, la Maarsbergen, în Olanda şi în sala Gasteig din Munchen. Împreună cu violoncelista rusă Anastasia Kobekina concertează în Franţa, după care pleacă, pentru un recital propriu în Elveţia, la Baasel. În luna aprilie, site-ul său anunţă în prim plan recitalul de la Ateneul Român din Bucureşti.

Recital de pian
Marti, 14 aprilie 2015, ora 19:00, Sala mare

Vassilis Varvaresos

Program:

  • Frédéric ChopinGrande Valse Brillante, op. 18
    – Etudes, op. 10
  • Serghei Rahmaninov Sonata no. 2, în si bemol minor, op. 36
  • Claude DebussyL’ Isle Joyeuse
  • Richard Wagner/Franz LisztUvertura la Tannhäuser

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Luni – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75

Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

Universul muzical al muzicianului rafinat la Conservatoire Nationale Superieur De Musiqus et de Danse din Paris şi la celebra The Juiliard School din New York este bogat şi variat. De la concerte cu orchestră, la recitaluri de muzică de cameră şi la….compoziţia pentru muzica de balet şi de film. Acest din urmă amănunt mi-a confirmat impresia pe care am avut-o, din primul moment, despre felul în care Vassilis Varvaresos face muzica ( în Finala Concursului Enescu l-am ascultat în celebrul Concertul Nr. 1 în si bemol minor pentru pian și orchestră op. 23 de Ceaikowski) : un aport personal substanţial, redarea partiturilor în manieră proprie, proaspătă, plină de imaginaţie, într-o surprinzătoare depănare de poveste ce transformă deja-vu-ul într-o necunoscută pe care o descoperi cu uimire şi plăcere. Tânăr, foarte tânăr dar deja un mare muzician ce ştie să îşi facă publicul fericit comenta un cronicar . Şi, ca să îmi închei rotund invitaţia la concert, adaug un citat din New York Concert Review care se referă la aceeaşi partitură Wagner-Liszt care a fost interpretată…. cu o forţă uimitoare dublată de o profundă poezie. Audienţa a fost copleşită. Îmi amintesc că, la sfârşit, am sărit în picioare strigând cu toată forţa BRAVO ! Mărturisesc la rândul meu, aştept cu deosebit interes recitalul pe care pianistul grec Vassilis Varvaresos îl va susţine, marţi, 14 aprilie 2015, la Ateneul Român din Bucureşti şi în care, programul se va completa cu capodopere de Chopin, Rahmaninov şi Debussy!

Cristina Bohaciu Sârbu
Filarmonica „George Enescu”
http://www.fge.org.ro