Despre coerenţa unui destin naţional…

CARMACII

Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!

A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns

Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!

Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,

Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,

Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.

Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,

Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii.

Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială

Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală

De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării

Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!

Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari

Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,

Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,

Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt

Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit

În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,

Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,

Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!

Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,

După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,

După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,

 Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei

Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:

Ne vrea ţara! îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!

Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!

Într-o ocnă da! acolo oasele v-ar putrezi!

Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,

Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire

Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!

Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte

Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,

Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!

 

 

Alexandru Vlahuta, Tirgoviste,1881,iunie

 

sursa:http://www.timnews.ro/carmacii