Sunt specialistă în începuturi, am începuturi de toate culorile,

începuturi de zi pe marginea patului când tu te închei la cămaşă

şi-mi spui că s-a terminat, începuturi cu mama care împătureşte în fiecare dimineaţă zăpada moale de pe faţa lui tata. Începuturi cu cărţi pe care nu o să le scriu niciodată, începuturi cu prieteni şi pahare de vin, cu trenuri întârziate chiar şi începuturi cu bunicile mele întoarse

cu faţa la singurătatea lor fetală,

până la urmă mă gândesc că şi moartea

e un fel de ţară unde toţi suntem copii

şi toţi suntem părinţi, astfel încât

să ne putem

odihni

pe rând

într-o sală de aşteptare