Marți, 28 aprilie 2015, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cișmigiu va găzdui lansarea romanului ”Foamea”, de Knut Hamsun, unul dintre cele mai importante romane moderniste. La eveniment vor participa scriitorii Simona Sora, Andreea Răsuceanu și Angelo Mitchievici. Moderator: Denisa Comanescu, director general Humanitas Fiction. Actorul Andrei Runcanu va citi un fragment din roman. ”Foamea este punctul nevralgic al ascensiunii literare a lui Knut Hamsun. Este romanul clasic al umilinței, chiar mai presus decât romanele lui Dostoievski.“ (George Steiner, Observer) ”Unul dintre cele mai tulburătoare romane scrise vreodată.“ (Time Out)

Scriitorul norvegian KNUT HAMSUN a fost romancier, dramaturg, poet, opera sa cuprinzând peste 20 de romane, un volum de poezie, mai multe piese de teatru, eseuri și un jurnal de călătorie. În 1890 publică ”Foamea” (Sult), cartea care îi aduce succesul mult așteptat, considerată primul roman modern din literatura norvegiană, urmată, în 1894, de Pan, iar în 1898 de Victoria (publicate de Humanitas Fiction în 2014).

Din 1911 părăsește cercurile literare și viața urbană și se mută în Nordland, pentru ca ulterior să cumpere o fermă în sudul Norvegiei, unde va locui până la moartea sa, pe 19 februarie 1952. Primește Premiul Nobel pentru literatură în 1920, pentru romanul ”Rodul pământului” (Markens Grøde). Prin tematică și prin promovarea noilor tehnici ale fluxului conștiinței și a monologului interior, anticipând și influențând operele unor mari scriitori, de la Joyce și Kafka la Camus, Knut Hamsun este considerat părintele modernismului literar.

„O operă de pionierat modernist, întunecată, amuzantă, cu o forţă evocatoare remarcabilă, despre exasperare. O privire magică şi teribilă în interiorul sufletului uman. Nimeni n-ar trebui s-o rateze.” (Irish Times)

„Personajul lui Hamsun se eliberează treptat de orice încredere în vreun sistem, iar la sfârşit, în ciuda înfometării la care s-a supus, nu ajunge nicăieri. Nimic nu-l motivează să continue şi totuşi el merge mai departe. Păşind direct în secolul XX.” (Paul Auster)

sursa: http://www.agentiadecarte.ro/2015/04/romanul-%E2%80%9Dfoamea%E2%80%9D-de-knut-hamsun-lansat-la-bucure%C8%99ti/