Cîteva notiţe, nu multe, ca o invitaţie, ca un  un semn încîntat despre un roman minunat.

*Nu îmi iese din minte şi probabil că, atunci cînd mă voi gîndi şi îmi voi aminti despre acest volum, nu îmi va ieşi niciodată din minte exclamaţia sinceră şi repetată cu care Horia-Roman Patapievici şi-a punctat discursul de la lansarea acestui roman:„carte INCREDIBILĂ”.

laur 1laur rusia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*O puteţi vedea aici – după cum, tot aici, puteţi vedea un exerciţiu de hermeneutică încîntată a, pesemne, unuia dintre cele mai valoroase romane care au fost scrise şi publicate în ultimii ani în Europa de Est:

*Replay, Horia Roman Patapievici, min 1.30-2.00: „A venit cartea. Eu am superstiţia cărţii – şi am citit acest text în chip de carte. Doamenlor & domnilor, este o CAPADOPERĂ INCREDIBILĂ! In-cre-di-bilă!!! Mi-am zis: ruşii sînt formidabili”

*Evgheni Vodolazkin: „„Laur nu e un un text autoritar. Nu e un îndreptar despre cum să trăieşti. (Nu am acest drept, şi nici nu mi-l doresc.) E un text care pune întrebări şi pentru credincioşi, şi pentru atei în egală măsură. Nu propovăduieşte religiozitatea, ci presupune un interlocutor. (…) În descrierea unei păduri într-o primăvară din secolul al XV-lea, în romanul meu apare o sticlă de plastic. Apare acolo pentru că am vrut să sugerez că nu există timp. Şi asta e ideea esenţială a romanului: există veşnicie, nu timp. Principalul mijloc prin care încerc să exprim acest lucru este limba.“ ”

*Cam de aici, din acest film, din acest „peisaj” adînc spiritual este acest volum. Cine a văzut „Ostrov”-ul lui Pavel Lunghin va înţelege imediat ce vreau să spun:

*Nu este neapărat o carte de povestit – nu pentru că nu e posibil să fie povestita (este şi aşa ceva! Romanul are intrigă, are acţiune, are un şuvoi narativ-dramatic evident), ci fiindcă romanul acesta e atît de preţios prin sensurile pe care le pune în joc, prin sensurile pe care le propune sau la care ne invită să reflectăm şi, eventual, să le luăm – cît putem, cum putem – cu noi. Este, de altfel, în această linie de interpretare, una dintre cele mai inspirate cărţi recente despre om şi Dumnezeu, despre iubire-suferinţă-mîntuire. Este o carte profund şi seducător religioasă. Un fel de biserică de hîrtie şi sens.

*Din nou, Evgheni Vodolazkin, cîteva fraze extrem de provocatoare: „Sunt lucruri despre care este mai uşor să vorbeşti în contextul unei Rusii străvechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decât atât, pur şi simplu existau. Acum natura acestor legături îi preocupă doar pe puţini, şi asta e neliniştitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne permită să ne relaxăm?“”

*Nu un calcul, doar întîmplarea face ca în această perioadă în care am terminat de citit „Laur” să fi început – lectura pe sărite, deocamdată – „Însemnările” Papei Ioan Paul al II-lea. Undeva, în „În mîinile Domnului” – cum se cheamă cartea Papei –, este acest pasaj: „Spre amurgul vieţii, vom fi judecaţi în temeiul iubirii. Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei, Mie Mi-aţi făcut”. În reacţiile de pînă acum – la prima mînă, aşa zicînd – la cartea Papei Ioan Paul al II-lea, acest pasaj a fost indicat drept cheie de lectură privilegiată, ba chiar supremă. Pasajul acesta se potriveşte „la fix” şi cu sensul şi direcţia în care merg paginile din „Laur”. Căci aceasta este, în mod fundamental, şi o carte despre iubire şi despre judecata „în temeiul iubirii”.

*In-cre-di-bil! Spunea foarte bine Horia-Roman Patapievici…Incredibil roman! Incredibilă carte!

sursa: http://www.lapunkt.ro/2015/04/26/laur/