Cum într-o fântână chipul reflectat,
rotundul și cerul
hrănit cu toate la un loc,
așteaptă

N-o să bage nimeni de seamă
că-ți stai împotrivă,
că-ți amintești de fiecare dată doar
ce nu te-a iertat,
deși te-a alungat mai departe.
Câteodată, pe străzile care te-au făcut om înflorește uitarea,
vinele strâng întunericul supurând
iar tu mergi repede-repede,
ca și când umbrele te-ar scăpa din mână,
ca și cum
prin strânsoarea tălpilor s-ar prelinge atâta timp
cât să crești o idee pe întuneric
și să n-ai habar ce este,
deși poveștile curg dintr-un festin în altul
voalând imperceptibilul din lucruri.
Te uiți în orbita pisicii din grădină
și nu întorci capul.
De fiecare dată te trage printre flori fără nume
ce se vor usca într-un anotimp neted și prăfos
din mintea ta.