din volumul ”Repetiţie cu bască roşie şi vitrină Meli Melo”, martie 2015

 

lui Em

 

 

oare ce-ar zice bunicii noştri, stimabile?

tu cu pipa, eu cu gândacii

al naibii de frumoşi amândoi, cafegii, fumători, scriitori

impostori, agresori

îmbătaţi în cuvinte ca o Ileană cu vorbe de dragoste

tu cu Hopernic ăla al tău

 

cred că li s-ar face dor să se-ntoarcă

barem numai cât să tragă preacuvioasele noastre urechi

asurzite hoţeşte printre internauţi

îmbuibaţi de gânduri de bine

şi de cearcăne

şi de încă ceva

un obuz explodat mimetic în partea stângă

 

i-am recunoaşte?

am mai şti

că acolo sunt ei?

nedumeriţi de oglinzile în care-i ascundem din tastatură

cel mai sigur s-ar opri la un şpriţ – bună treabă, nepoate

mai că nu-mi vine-a crede că aşa te-am crescut

bun aşa

ţine-o tot înainte

şi tu, fată, ce mai faci, Alinuş?

 

mândri pe pământ şi în cer până-n pânzele albe

nici n-ar băga de seamă că nu înţeleg mai nimic

 

din tehnologia contemporană

goana absurdă din cuvânt în cuvânt

altfel potriveau sufletele pe vremea lor

o odaie, un trup de femeie cu sânii plini

voi de ce mama ciorilor nu faceţi dragoste?

 

bărbat în toată puterea cuvântului, ce să-i spui?

că ţi-e dor, că-ţi vine să urli

că ţi-e ciudă pe nopţile care-au curs după ei

ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat

doar o altă absenţă

într-un vuiet scăpat din adâncul pământului pentru noi

hai, amice, să le mai dăm dracului de poeme

să ne aşezăm lângă ei

beţi criţă şi cu o vagă aromă de mititei

 

hai, amice

să le mai dăm dracului de poeme!