Slabiti si infometati, detinutii intrau in ceea se numea procesul de reeducare. Sub torturi cumplite erau obligati sa-si faca demascarea, care incepea cu etapa externa, in care furnizau informatii despre oameni aflati in libertate pe baza carora se faceau noi arestari. Prietenii cei mai buni erau scosi in fata celorlalti si obligati sa se palmuiasca pana la epuizare.

Etapele reeducarii
Cum eu am facut autodemascarea asa au facut-o zeci si sute”, spune Radu Ciuceanu. „Mi-am luat toti membrii de partid pe care ii stiam. am luat pe toti cei care decedasera, am luat doua puncte de armament fictive din Retezat” Gelu Gheorgiu povesteste ca „reeducarea era facuta asa: te batea sa spui ce n-ai spus la Securitatea. Te confrunta cu altii. Dupa aia venea sa te puna sa-l ajuti, ia stai si tu cu banditii astia si spune-ne si noua. Cine nu reusea la proba asta se mergea cu bataia mai departe. Te leaga, iti ridica genunchii cu o ranga, te pun pe doua mese, te ridica cu o sfoara si trage asa ca sa fie talpile sus si te bate la talpi cu ranga si apoi mai sus si peste fund pana te innebuneste”.

Dupa ce li s-au luat declaratii despre cei aflati in libertate, detinutii intrau in a doua etapa, demascarea interna, care presupunea divulgarea de informatii aflate de la colegii de detentie. Cel demascat, uneori de cel mai bun prieten, ajungea in mainile lui Turcanu. Gelu Gheorghiu spune ca pentru cei mai multi, cea mai grea torutura era aceea de a fi obligati sa priveasca cum sunt schingiuiti prietenii lor. El insusi a incercat sa-si taie vinele.

Cea mai cumplita etapa in procesul de reeducare era insa demascarea de interior care presupunea sa declari cele mai oribile lucruri despre familie, prieteni sau credinta. Scopul ei era sa-l aduca pe detinut intr-o stare de dezumanizarecomplete de care sa-I fie rusine si care sa-l oblige sa pastreze secretul asupra celor petrecute.

De Sarbatori cei care nu se lapadasera de credinta erau actorii unor scene incredibile. Cei din jurul lui Turcanu rosteau cantece religioase cu continut obscen, iar detinutii erau obligati sa le reproduca. Mai apoi erau impartasiti. „Ne facea din paine sau din sapun falusuri si alte obiecte scarboase, ne lua sa ne faca impartasanie”. Unii dintre detinuti spuneau inclusiv ca au fost bagati cu capul in galeata in care isi faceau. Mai ales cei care terminasera teologia erau torturati astfel.

Singura scapare de tortura: sa devii tortionar
Tortura nu consta doar in batai, iar ceea ce face unic „Experimentul Pitesti” e faptul ca detinutii erau sub o permanenta teroare pentru ca victima era permanent in aceeasi celula cu agresorul care nu-i da nici un moment de ragaz. Slabiti fizic, umiliti, torturati uneori de prietenul cel mai bun, multi au cedat si au devenit la randul lor agresori. Iar asta ii trecea in categoria reeducatilor si intr-un final scapau de tortura.

Gheorghe Plop isi aminteste ca intr-o noapte cand supraveghea un alt detinut care nu acceptase reeducarea si-a dat seama ca instinctul de conservare, in cazul lui, invinsese. „Ala imi cerea apa. Am stat mult timp sa-i dau, sa nu-i dau astuia. Ii dau apa si cand va termina cu rezistenta o sa spuna ca i-am dat apa”.

Tache Rodas a fost dintre cei care a suportat toate umilintele. A indurate chinuri cumplite, dar n-a cedat.
Martor si participant la ororile din camera 4 spital, Tudor Stanescu, devenit monah, isi aminteste ca dupa ce a fost bagat in celule a fost tras de limba de alti detinuti, deveniti la randul lor agresori. „Toti au scos de sub paturi curele, bete, bastoane si au inceput sa ne bata. Bataia a durat mai mult de o jumatate de ora, o ora. Plini de sange si pe urma a inceput tortura. Eu am fost pisat timp de doua saptamani cu bocancul. Eram obligati sa mergem in sir indian in genunchi si cu hainele noastre sa frecam mozaicul care era ca sticla”.

Iertare dupa 6 decenii
Multi dintre ei n-au mai suportat chinurile si au acceptat sa devina agresorii celor ce nu erau de acord sa demaste pe altii. ”Importanta era dorinta de a ne transforma in unelte ale comunismului”, spune Tudor Stanescu „Alta solutie nu aveai decat aceea de a face tot ceea ce iti impunea Turcanu. Acesta a fost iadul de la Pitesti”. Dupa ce s-a eliberat din penitenciar si-a reprimat amintirile, iar in 2003 s-a calugarit.
Spune ca nu-si mai aminteste pe cine a batut, iar despre chinurile la care l-a supus pe Tache Rodas a citit in cartea istoricului Alin Muresan, dupa care a incercat sa-l gaseasca si sa-si ceara iertare.

Muresan le-a facilitat intalnirea in 2011 pe cand lucra la un material documentar despre iadul de la Pitesti. Tache Rodas l-a iertat si dupa mai bine de 60 de ani s-au imbratisat. Anii ce-au trecut le-a adus nu doar impacarea cu trecutul, ci si curajul de vorbi despre ororile traite. Gheorghe Plop s-a intors la Pitesti dupa 65 de ani, sa revada camera 4 spital, celulele, locul care pentru el a insemnat un examen de credinta. Dupa revolutie cladirile inchisorii au fost vandute unor firme private care le-au renovat. Doar aripa din fata a ramas intacta si e administrata de Fundatia Sfintii Inchisorilor, care organizeaza aici evenimente legate de Experimentul Pitesti.

In 1950 procesul de reeducare se extinde si spre alte penitenciare: detinuti care trecusera prin reeducare la Pitesti erau transferati la Brasov, Gherla, la Canal si Targu Ocna. Radu Ciuceanu e transferat la Targsor, Gheorghe Bagu la Canal, Gelu Gheorghiu, Gheorghe Plop si Tache Rodas ajung la Gherla. Cu totii sperau atunci ca scapasera de orori. La scurt timp insa, in vara lui ’51 e transferat la Gherla Eugen Turcanu care-si reia activitatea de reeducare in randul celor gasiti acolo. Detinutii sunt scosi la munca in ateliere, iar Tache Rodas face imprudenta de a preveni niste cunostinte din orasul lui sa se fereasca de studentii veniti la Pitesti. A fost denuntat iar Turcanu l-a batut pana cand chipul i-a ajuns de nerecunoscut. Apoi l-a purtat prin fiecare celula ca sa-l dea exemplu celorlalti detinuti care ar fi putut fi tentati sa vorbeasca despre torturile de la Pitesti.

Securitatea si Experimentul Pitesti
Radu Ciuceanu isi aminteste ca cea mai mare spaima a lui, dupa ce a plecat de la Pitesti a fost sa nu-l mai revada pe Turcanu.In celula lui a fost adus un detinut nou, Vintila Vais. un angajat al Ministerului de Interne care cazuse victima unei rafuieli cu ministrul adjunct, depre care avea informatii compromitatoare. Vais nu stia nimic de torturi, ceea ce arata ca experimentul Pitesti era cunoscut doar de cateva persoane din Securitate si Ministerul de Interne.

Exista dovezi ca Turcanu avea aprobarea si primea indicatii de la ofiterul politic din inchisoare, Ioan Marina, care cerea indicatii de la sefii Serviciul Operativ Bucuresti infiintat special pentru supravegherea detinutilor si obtinerea de informatii de la ei, Gheorghe Pintilie si Alexandru Nicolschi.

Securitatea pusese doi ofiteri sa supravegheze activitatea din penitenciare, Iosif Nemes si Tudor Sepeanu care au trimis referenti in aceste inchisori : Mihai Stanga la Suceava, Ion Marina la Pitesti, Dezideriu Iacob la Gherla. Spre deosebire de Pitesti, unde administratia a intervenit doar la prima bataie, la Gherla gardienii au dat uneori tonul batailor. Printre cei pomeniti de detinuti in declaratiile lor se afla si Tiberiu Gabor care supraveghea sectia III. Azi, e pensionar, si traieste in Gherla.

Radu Ciuceanu si-l aminteste: „mic de statura cu ochii vicleni si brutal si in expresie”. Nu poate spune precis daca Gabor l-a lovit. „Este ca si cum ai un om care trece prin grindina daca a numarat firele de gheata care l-au atins”. Gabor nu recunoaste ca a batut detinuti, dar admite ca stia ce orori se intampla in celule.

Tortura, oprita de partid
Cei care mureau in urma torturilor sau erau executati – peste 100 pe luna, potrivit supravietuitorilor – ajungeau in gropi comune. Bataile se mai domolisera la Gherla dupa ce Vintila Vais a reusit sa ia legatura cu oficiali din Securitate si mai ales din Partidul Comunist, care nu stiau despre demascari, si carora le-a vorbit despre atrocitatile petrecute in inchisori. Radu Ciuceanu sustine ca l-a incurajat pe Vais sa faca acest lucru. „Stiam ca regimul voia sa intre in ONU si nu puteai sa intri in ONU cata vreme in puscariile din tara se mananca fecale.” Afirmatia lui e intarita si de gardianul Tiberiu Gabor care admite ca dupa reclamatiile lui Vais s-au declansat anchetele. Partidul a ordonat o ancheta si, pe fondul unor lupte interne in partid, in 1952 reeducarea a luat sfarsit.

Tiberiu Gabor a fost martor in proces, iar in arhivele CNSAS declaratiile lui arata ca: „detinutii erau batuti cu picioarele de la pat care erau sub priciuri. Se impungeau cu acul pana la sange, se tineau in picioare cu fata la perete acestea erau metodele pe care eu le cunosteam”. „In ceea ce priveste bataile care se preteceau la etajul III ele aveau aprobarea Biroului de Inspectie care stia de toate bataile”. „S-au intamplat cazuri cand au fost detinuti care au murit din cauza bataii si inainte de deschidere se scoteau de catre comandantul de paza si seful de sectie cu doi detinuti si se duceau la camera pentru morti”

Anchetele aveau sa gaseasca vinovati 21 de detinuti din lotul Turcanu care mai apoi au fost transferati pentru a fi judecati la inchisoarea Vacaresti. In ancheta au fost fortati sa declare ca au actionat din proprie initiativa pentru ca Miscarea Legionara sa compromita si in inchisori Partidul Comunist. Turcanu n-a cedat insa, mai ales cand a inteles ca va fi scos tap ispasitor. 6 luni a refuzat sa vorbeasca. In cele din urma, pe 10 noiembrie 1954 Tribunalul Militar condmana la moarte 20 dintre studentii detinuti pentru „acte de teroare in grup” si „crima de uneltire impotriva Republicii Populare Romania’. Au fost executati la Jilava 10 zile mai tarziu. Intr-un proces separat, in boxa acuzatilor sunt adusi si cativa ofiteri ai Penitenciarelor Gherla si Pitesti, dar si oficiali ai Securitatii din esalonul doi, care stiau despre torturile la care erau supusi detinutii. Au primit intre 5 si 8 ani de inchisoare, dar au fost gratiati la scurt timp.

Povestile supravietuitorilor
De la incetarea experimentului Pitesti au trecut 64 de ani si putini sunt cei care azi mai pot vorbi despre acest subiect. Dupa eliberare Radu Ciuceanu s-a casatorit, a facut Facultatea de Istorie si a devenit arheolog. Spune ca a continuat lupta cu sistemul si a fost hartuit de Securitate. Dupa Revolutie a intrat in politica si a fost deputat in doua legislaturi. A publicat mai multe carti in care a vorbit despre chinurile indurate in inchisoare. Azi, la cei 88 de ani se lupta sa aduca in fata instantei si subofiterii care se fac vinovati de chinurile traite de tineri in puscariile comuniste. Iar unul dintre ei e chiar gardianul de la Gherla, Tiberiu Gabor

Gheorghe Plop avea 38 de ani cand a scapat de inchisoare si cu greu si-a gasit un post de contabil. S-a casatorit, dar n-a avut copii. La 91 de ani e recunoscator ca experienta Pitesti i-a intarit credinta in Dumnezeu.

Tache Rodas a devenit liber abia dupa revolutie. Pana atunci, Securitatea l-a hartuit in permanenta, cerandu-i sa devina informator. S-a casatorit cu Matilda si dupa mai bine de 50 de ani de casnicie inca sunt fericiti impreuna.

Gheorghe Bagu, dupa ce a fost eliberat, s-a casatorit cu logodnica lui, la randul ei inchisa din cauza ca fusese ostila regimului. Are o fiica ce a aflat despre ororile traite de parintii ei inchisoare abia dupa revolutie. Pana in 1989 n-au vorbit cu nimeni despre reeducare. Nu vrea sa se mai duca vreodata la Pitesti. „Vad numai sange acolo daca ma duc. Si numai porcarii, si fecale si injuraturi si .. acolo eram noi oameni?”

Sursa: Pro TV
http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2015/sezonul-1/experimentul-pitesti-iadul-care-i-a-ingrozit-chiar-si-pe-sefii-pcr-detinutii-erau-obligati-sa-isi-tortureze-prietenii.html