Ce s-a intamplat nou aici au fost lacrimile grele pe care le-a lasat sa curga, stavilite de mult timp, mereu gata sa izbucneasca, dar pastrate pentru acest ceas trist, pentru aceasta noapte fara luna, pentru aceasta singuratate care nu s-a resemnat. Dar n-a fost nici o noutate, pentru ca s-a mai intamplat in istoria fabulelor si a minunilor lumii canine, faptul ca Gasit s-a apropiat de Cipriano Algor ca sa-i linga lacrimile, gest de suprema consolare care, totusi, oricat de miscator ni se pare, in stare sa inmoaie pana si inimile cel mai putin inclinate spre manifestari de sensibilitate, nu va trebui sa ne faca sa uitam cruda realitate ca gustul de sare, atat de prezent in ele, este deosebit de apreciat de marea majoritate a cainilor. Un lucru totusi nu-l exclude pe celalalt, daca-l vom intreba pe Gasit daca din cauza sarii i-a lins el fata lui Cipriano Algor, probabil ne va raspunde ca nu ne meritam painea pe care o mancam, ca suntem incapabili sa vedem mai departe de varful nasului. Au stat acolo peste doua ceasuri cainele si stapanul lui, fiecare cu gandurile lui, fara lacrimile pe care unul le-a varsat, iar cealalalt le-a sters, poate asteptand ca rotatia lumii sa puna toate lucrurile la locul lor, fara sa le uite pe cele  care pana acum nu si-au gasit locul.