la capătul puterilor
strângând între pleoape piatra cubică a remuşcărilor
-ce culoare seminală a căpătat lumea
cineva fluieră după un câine
încrezător în destin şi în urmele pe care
acesta le lasă printre nopţile cu învelişul plesnit
(dacă lărgeşti deschizăturile poţi vedea
baruri pline de fum şi picioare dezgolite
poţi mesteca fericit pâinea mucegăită
a durerii de cap)
ce culoare a căpătat lumea – culoarea ochiului smuls
şi apoi spart de bocancii unui lung şir de soldaţi
dar iată, din locul acesta duhnind a trecere
de pietoni, a siluete tatuându-se pe asfalt
din locul acesta în care gesticulăm şi în care
ne-am pus toată nădejdea că dincolo, pe cealaltă
stradă, ne vom putea în sfârşit suporta
se înalţă culoarea lumii – culoarea unor buze
umede de femeie