poate doar eu am în mine nostalgia metropolei
lumina ei cernită în seri mohorîte şi artiştii beţi!
şi femeile erau mai frumoase dezvelite doar atît
cît să lase loc visării şi gîndului,
sună oare desuet?
cuvintele se lăfăiau în cristale
de candelabre
sau vreun bec chior de mansardă pitică
scări răsucite în frică
poetul firav cu ochi mijiţi,
poate avea vreo pisică!
pe canale curgeau uneori trupuri umflate
sinucigaşi de noapte
şi şobolani se furisau
ici colo şoapte,
dar Cabaretul exploda în şampanie şi spumă,
vezi ce lume nebună!
picioare zvirlite în cancan
mustăţi lungi şi pipe de mareşal!
da,erau frumoase şi prostituatele pe trotuare
ciorapi de plasă şi ţigare,
tocurile lor ascuţite ticăiau pe asfalt
tic-tic, tic-tac!
era bolnav tot oraşul şi fără de somn
uneori doar ceaţă-i lega trupul tot
strîns în nod!