Luni, 15 iunie 2015, ora 17.00, la Centrul Cultural ”Jean –Louis Calderon” (Str. Jean-Louis Calderon, nr. 39, Sector 2, București), va avea loc o dublă lansare de carte- Theodor Răpan: ” Pas în doi. De trei ori 33 + 1 Iconosonete” (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2014) şi ” Pur și simplu. 154 Contrasonete” (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2015).

Vor fi exprimate opinii aparţinând unor autori şi critici literari de marcă. Va avea loc un recital muzical: FLORIAN CHELU MADEVA şi ALEXANDRINA CHELU (Rock Filarmonica – Oradea).  Cu participarea extraordinară a actorului FLORIN PIERSIC. La final – sesiune de autografe şi cocktail!

”Bucuria lecturii sonetelor lui Theodor Răpan din PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete, cu opere grafice de Damian Petrescu (Editura „Semne” – 2014) nu poate fi deplină fără cunoaşterea prealabilă a metaforei sale!

Poetul preferă ca titlu structura „Pas în doi” în locul altor sintagme, pentru plusul de expresivitate al acestei combinaţii, prin care nu surprinde numai grija manifestată de autor în organizarea structurii şi compoziţiei, ci şi esenţa a ceea ce sugerează, o proprietate fundamentală a construcţiei – lirismul – şi un sentiment personal faţă de actul creaţiei.

Titlul orientează spre tema cărţii pe care, citind-o, veţi identifica-o, precum şi gruparea sonetelor în cele trei cicluri: I. Sonetele deşertăciunii; II. Sonetele dezdurerării; III. Sonetele destrămării, la care se adaugă Sonetul de adio.

Deşertăciunea, dezdurerarea, destrămarea – acestea sunt conceptele fundamentale în jurul cărora gravitează, deopotrivă,  câmpuri lexicale, motive şi laitmotive ale căror simboluri sunt subordonate meditaţiei asupra vieţii şi a morţii, sub steaua iubirii – ca spaţiu al neuitării, între fiinţă şi nefiinţă.

Această nouă apariţie editorială a poetului Theodor Răpan este o carte a rafinamentului expresiei, care se adresează, în egală măsură, cugetului şi ochiului, un adevărat „catehism al iubirii”, ca sentiment nepereche, pe care îl trăieşte Omul prin cuminecarea legăturii cu Universul.

Vocea distinctă a creatorului mizează pe prospeţimea şi pe valoarea noutăţii stilistice, trăsături fundamentale caracteristice acestui spirit slujind de o viaţă, ca un adevărat sacerdot, în templul care se numeşte: Poesia!

Citind PAS ÎN DOI, veţi afla cum puteţi trăi în armonie şi în echilibru explorând necunoscutele spiritului interior ale Omului, de la freamătul timid al gândului până la dezlănţuita furtună pasională a Cuvântului, dar şi interferenţa poeziei cu grafica, datorate celor doi creatori: Theodor Răpan, autorul sonetelor,  şi Damian Petrescu, realizatorul albumului plastic.

*

Volumul PUR ŞI SIMPLU. 154 Contrasonete, cu opere grafice de Damian Petrescu (Editura „Semne” – 2015) vine după alte cărţi de sonete, pe care poetul Theodor Răpan ni le-a dăruit în ultimii doi ani: FIIND – 365 + 1 Iconosonete (2013), FĂRĂ DE MOARTE. De trei ori 60 + 1 Iconosonete, 3 volume (2014), PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete (2014).

De ce PUR ŞI SIMPLU are ca subtitlu 154 Contrasonete? Fiecare sonet este precedat de un motto, preluat din ediţia: William Shakespeare – „Sonnets”, Londra, 1609. Practic,  acest nou volum al lui Theodor Răpan nu este nimic altceva decât «replica sa de adoraţie» la adresa Marelui Will! Absolut originală şi de admirat! Iar „enigma” o veţi descifra citind cu atenţie distihul-„motto” shakespearian, în conjuncţie cu distihul autorului de faţă!

Nu-i greu de fixat aici tema – Iubirea, pentru ca, din tema principală, să se ramifice o serie de teme secundare, unele mai acaparatoare decât altele. Motivul central, care concentrează fiorul liric, este acela al trecerii, căci, aşa cum se-ntreabă poetul: „Din ghearele iubirii cine scapă/ Şi din strânsoarea morţii cine fuge?/ Vicleana stă la pândă… Sapă, sapă…/ Nu vrea pe înserate să dejuge!”

PUR ŞI SIMPLU nu este numai cartea «sonetelor de stare», ea este întreaga istorie a sufletului poetului care iubeşte mult viaţa, dar meditează asupra morţii, profund uman în tot ceea ce face. Aici moartea nu este macabrul, sinistrul, tenebrul; sentimentul morţii este, de fapt, expresia profundului mister al trecerii spre necunoscut, căci,  până la urmă,  necunoscute rămân toate: iubirea nu este amor, cum nu este pendulare între plăcerea simţurilor şi asceză!

Theodor Răpan este un stilist care tinde spre perfecţiune. În viziunea lui, poetul trebuie să fie preocupat de aşezarea în plan estetic a stărilor ce ţin de nobleţea umană. Sobrietatea şi concizia, izvorâte din limbajul poetic, definesc stilul poeziei lui, conferindu-i expresivitate.

Interogaţiile şi exclamaţiile retorice, enumeraţia în structura poetică a frazei, inversiunile topice dau strălucire textului, argumentând originalitatea stilului. Sensibilitatea creatorului cunoaşte o linie ascendentă, alimentată fiind şi de o imaginaţie bogată.

În oglindă – geniala ilustraţie a lui Damian Petrescu întregeşte totul!

Citiţi-l şi vă veţi convinge că, aspirând  la cultul frumuseţii, Theodor Răpan face din scrisul şi din arta sa o profesiune de credinţă!”- Prof. dr. Nicoleta MILEA

THEODOR RĂPAN: născut la 4 iulie 1954, în comuna Balaci, judeţul Teleorman. Fiu de învăţător. Absolvent al Facultăţii de Drept – Secţia Juridică, Universitatea Bucureşti. Atestat ca ziarist profesionist. Poet şi publicist. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

ACTIVITATE LITERARĂ

Debut publicistic: 1970, în ziarul Teleormanul literar ● Debut editorial: 1975, Editura „Albatros” (HOHOTUL APELOR – Caietul debutanţilor). ● Cărţi apărute: HOHOTUL APELOR (Editura „Albatros”, în Caietul debutanţilor, 1975) ● PRIVIND ÎN OCHII PATRIEI (Editura „Cartea Românească”, redactor de carte – Mircea Ciobanu/comentat de Nichita Stănescu pe coperta a IV-a, 1986) ● AŞA CUM SUNT (Editura „Eminescu”, redactor de carte – Nelu Oancea, 1989) ● HOTARUL DE FOC (Editura „Europa” – Craiova, cu prezentări de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei, 1991) ● LA UMBRA CUVÂNTULUI (Editura „Semne”, 1995) ● SCHIMBAREA LA FAŢĂ (Editura „Semne”, 2001) ● TAURUL LUI FALARIS – MĂRTURISITORUL – Jurnal de poet (Editura „Semne”, 2003) ● MUZEUL DE PĂSTRĂVI – SCRISORI DIN LAZARET (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2004) ● POŞTALIONUL DE SEARĂ – FILE DIN JURNALUL UNUI HERUVIM (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2005) ● DINCOLO DE TĂCERE – Jurnal de poet (Editura „Semne”, cu desene de Damian Petrescu, 2009) ● DANSUL INOROGULUI – ELOGIUL MELANHOLIEI (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Aurora-Speranţa Cernitu, 2010) ● EVANGHELIA INIMII – ANOTIMPURI – Jurnal de poet (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Damian Petrescu, 2010) ● EVANGHELIA CERULUI – ZODII DE POET (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011) ● EVANGHELIA TĂCERII – SOLILOCVII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011) ● EVANGHELIA APOCALIPSEI – EPIFANII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2012) ● TESTAMENT ÎN ALFABETUL TĂCERII (Editura „Tipo Moldova”, OPERA OMNIA – Poezie contemporană, 2013) ● FIIND – 365 + 1 Iconosonete (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Cesare Ripa, 2013) ● ORB ÎN LUMINĂ – Poeme alese. Antologie de autor (Editura „eLiteratura”, 2014) ● FĂRĂ DE MOARTE. De trei ori 60 + 1 Iconosonete, 3 volume, ediţie încasetată (Editura „Semne”, cu opere grafice color de Damian Petrescu, 2014) ● PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2014) ● PUR ŞI SIMPLU. 154 Contrasonete (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2015).

 

O PROVOCARE

 

Bucuria lecturii sonetelor lui Theodor Răpan din PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete, cu opere grafice de Damian Petrescu (Editura „Semne” – 2014) nu poate fi deplină fără cunoaşterea prealabilă a metaforei sale!

Poetul preferă ca titlu structura „Pas în doi” în locul altor sintagme, pentru plusul de expresivitate al acestei combinaţii, prin care nu surprinde numai grija manifestată de autor în organizarea structurii şi compoziţiei, ci şi esenţa a ceea ce sugerează, o proprietate fundamentală a construcţiei – lirismul – şi un sentiment personal faţă de actul creaţiei.

Titlul orientează spre tema cărţii pe care, citind-o, veţi identifica-o, precum şi gruparea sonetelor în cele trei cicluri: I. Sonetele deşertăciunii; II. Sonetele dezdurerării; III. Sonetele destrămării, la care se adaugă Sonetul de adio.

Deşertăciunea, dezdurerarea, destrămarea – acestea sunt conceptele fundamentale în jurul cărora gravitează, deopotrivă,  câmpuri lexicale, motive şi laitmotive ale căror simboluri sunt subordonate meditaţiei asupra vieţii şi a morţii, sub steaua iubirii – ca spaţiu al neuitării, între fiinţă şi nefiinţă.

Această nouă apariţie editorială a poetului Theodor Răpan este o carte a rafinamentului expresiei, care se adresează, în egală măsură, cugetului şi ochiului, un adevărat „catehism al iubirii”, ca sentiment nepereche, pe care îl trăieşte Omul prin cuminecarea legăturii cu Universul.

Vocea distinctă a creatorului mizează pe prospeţimea şi pe valoarea noutăţii stilistice, trăsături fundamentale caracteristice acestui spirit slujind de o viaţă, ca un adevărat sacerdot, în templul care se numeşte: Poesia!

Citind PAS ÎN DOI, veţi afla cum puteţi trăi în armonie şi în echilibru explorând necunoscutele spiritului interior ale Omului, de la freamătul timid al gândului până la dezlănţuita furtună pasională a Cuvântului, dar şi interferenţa poeziei cu grafica, datorate celor doi creatori: Theodor Răpan, autorul sonetelor,  şi Damian Petrescu, realizatorul albumului plastic.

*

Volumul PUR ŞI SIMPLU. 154 Contrasonete, cu opere grafice de Damian Petrescu (Editura „Semne” – 2015) vine după alte cărţi de sonete, pe care poetul Theodor Răpan ni le-a dăruit în ultimii doi ani: FIIND 365 + 1 Iconosonete (2013), FĂRĂ DE MOARTE. De trei ori 60 + 1 Iconosonete, 3 volume (2014), PAS ÎN DOI. De trei ori 33 + 1 Iconosonete (2014).

De ce PUR ŞI SIMPLU are ca subtitlu 154 Contrasonete? Fiecare sonet este precedat de un motto, preluat din ediţia: William Shakespeare – „Sonnets”, Londra, 1609. Practic,  acest nou volum al lui Theodor Răpan nu este nimic altceva decât «replica sa de adoraţie» la adresa Marelui Will! Absolut originală şi de admirat! Iar „enigma” o veţi descifra citind cu atenţie distihul-„motto” shakespearian, în conjuncţie cu distihul autorului de faţă!

Nu-i greu de fixat aici tema – Iubirea, pentru ca, din tema principală, să se ramifice o serie de teme secundare, unele mai acaparatoare decât altele. Motivul central, care concentrează fiorul liric, este acela al trecerii, căci, aşa cum se-ntreabă poetul: Din ghearele iubirii cine scapă/ Şi din strânsoarea morţii cine fuge?/ Vicleana stă la pândă… Sapă, sapă…/ Nu vrea pe înserate să dejuge!

PUR ŞI SIMPLU nu este numai cartea «sonetelor de stare», ea este întreaga istorie a sufletului poetului care iubeşte mult viaţa, dar meditează asupra morţii, profund uman în tot ceea ce face. Aici moartea nu este macabrul, sinistrul, tenebrul; sentimentul morţii este, de fapt, expresia profundului mister al trecerii spre necunoscut, căci,  până la urmă,  necunoscute rămân toate: iubirea nu este amor, cum nu este pendulare între plăcerea simţurilor şi asceză!

Theodor Răpan este un stilist care tinde spre perfecţiune. În viziunea lui, poetul trebuie să fie preocupat de aşezarea în plan estetic a stărilor ce ţin de nobleţea umană. Sobrietatea şi concizia, izvorâte din limbajul poetic, definesc stilul poeziei lui, conferindu-i expresivitate.

Interogaţiile şi exclamaţiile retorice, enumeraţia în structura poetică a frazei, inversiunile topice dau strălucire textului, argumentând originalitatea stilului. Sensibilitatea creatorului cunoaşte o linie ascendentă, alimentată fiind şi de o imaginaţie bogată.

În oglindă – geniala ilustraţie a lui Damian Petrescu întregeşte totul!

Citiţi-l şi vă veţi convinge că, aspirând  la cultul frumuseţii, Theodor Răpan face din scrisul şi din arta sa o profesiune de credinţă!

Prof. dr. Nicoleta MILEA