201004_03

”Acum insa, biet muritor, paraseste-ti, pentru un timp, treburile si lasa-ti, o clipa, gandurile cele neodihnite. Indeparteaza grijile care te apasa si uita de trudnicele tale ocupatii. Ocupa-te, un pic, de Dumnezeu si odihneste-te in El. Intra in chilia duhului tau, alungand din ea totul in afara de Dumnezeu si de ceea ce te-ar putea ajuta sa-L cauti; si dupa ce ai inchis usa, cauta-L!

Si vorbeste acum, o, inima a mea, vorbeste cu fiinta ta intreaga catre Domnul:  Chipul tau il caut, Dumnezeule, caut chipul tau’ ( Ps. XXXVI, 8). De-aceea, Doamne, Dumnezeul meu, da inimii mele invatatura unde si cum trebuie sa Te caute, unde si cum sa Te gaseasca. Daca nu esti aici, Doamne, unde oare sa Te regasesc? Iar daca esti peste tot, cum de nu Te vad ca pe o Prezenta? Locuiesti, fireste, intr-o lumina de neatins. Dar lumina aceasta unde este si cum sa ajung pana la ea? Cine ma va calauzi si ma va aduce inlauntrul ei, acolo unde sa Te pot vedea? Sub ce infatisari, sub ce chip Te voi cauta? Nu Te-am vazut niciodata, Doamne, Dumnezeul meu si nu stiu Fata Ta. Ce va face atunci, Doamne prea-inalte, ce va face acest surghiunit care sunt; surghiunit in imediata Ta apropiere? Ce va face slujitorul Tau, ars de iubirea Ta si alungat departe de Fata Ta? El doreste atat de mult sa Te vada, iar chipul Tau e atat de indepartat! El vrea sa se apropie de Tine, iar lacasul Tau e de neatens! Vrea sa te gaseasca sin u stie unde esti. Vrea sa Te caute si nu stie cum arati. Doamne, Tu esti Dumnezeul si stapanul meu, dar nu Te-am vazut niciodata. Tu m-ai facut; toate ale mele, Tu mi le-ai dat – iar eu inca nu Te cunsoc! Am fost facut pentru a Te vedea si iata ca n-am implinit inca lucrul pentru care am fost facut. Nenorocita soarta i-a fost data omului, sa piarda tocmai lucrul pentru care a fost facut. O, aspra si nemiloasa cadere! Vai! Ce am pierdut si ce am gasit? Ce a pierit si ce a ramas? A pierit fericirea pentru care am fost facuti si a ramas chinul pentru care n-am fost facuti. S-a departat de noi ceea ce, lipsind, ne nefericeste si a ramas ceea ce nun e poate face decat vrednici de mila. Candva, omul manca aceeasi paine cu ingerii si inca ii e foame de painea aceea; acum insa el maninca din painea durerii de care,atunci, nu stia. Vai! Doliu fara margini al oamenilor, intristare a tuturor fiilor lui Adam, cel care era satul, in vreme ce noi gemem infometati. El traia in indestulare si noi cersim. El a avut intru bucurie si a parasit in chip jalnic ceea ce avea, iar noi, noi traim in nenoroc si intr-o zadarnica dorinta. De ce nu ne-a pus de-o parte – cand putea s-o faca atat de usor- de ce nu ne-a pus de-o parte ceea ce acum ne lipseste amarnic? De ce ne-a lipsit de Lumina, pentru a ne inveli in intuneric? De ce ne-a luat Viata pentru a ne da mortii? Nefericiti ce suntem, de unde am fost alungati si de unde am fost azvarliti? De unde am cazut si unde suntem, ingropati? Din tara de bastina in surghiun; de la vederea lui Dumnezeu, in orbire; de la bucuria nemuririi la amaraciunea si groaza mortii. Necrutatoare schimbare a unui Bine atat de mare intr-un atat de mare rau! Grea paguba, grea pedeapsa, grea intre toate! Ci eu, vai, eu, unul din nefericitii, de Dumnezeu indepartatii, fii ai Evei, ce-am pus la cale? Ce-am facut? Catre ce m-am straduit si unde am ajuns? Ce mi-am dorit si acum, iata, suspin in mijlocul relelor! Am cautat fericirea si sunt in necaz. Am tanjit catre Domnul si am recazut in mine insumi. Am cautat odihna in ascunsul fiintei mele si am gasit acolo durerea si chinul. Vroiam sa rad intru bucuria duhului meu si am ajuns sa jeluiesc, cu geamatul inimii mele. Cand bucuria tocmai aparea, au venit suspinele si au inecat-o.

Iar Tu, Doamne, pana cand? Pana cand, Doamne, ne vei uita? Pana cand Iti vei intoarce Fata de la noi? Cand Te vei uita la noi si cand ne vei mantui? Cand vei lumina lumina ochilor nostri si cand ne vei arata chipul Tau? Cand Te vei darui iarasi noua? Priveste-ne, Doamne!

Asculta-ne, lamureste-ne, arata-Te noua! Da-ni-Te noua, intru fericirea noastra, Tu, fara de care suntem atat de nefericiti! Ai mila de incercarile noastre si de stradaniile noastre catre Tine, caci fara de Tine nu putem nimica. Tu ne chemi, dar ajuta-ne! Te rog, Doamne, fa ca nadejdea sa nu se sleiasca, ci sa traiesc din ea.

Te rog, Doamne: inima mea s-a amarat de atata suferinta; indulceste-o cu mangaierea Ta. Te rog, Doamne; foamea m-a impins sa incep a Te canta; nu ma lasa flamand; m-am apropiat infometat, nu ma alunga nesatul. Sarac, am venit catre cel Bogat; nenorocit, am venit catre cel plin de milostenie. Nu ma lasa sa plec pustiit si incarcat de dispretul Tau. Si daca suspin inainte de-a fi mancat, da-mi macar sa maninc dupa ce voi fi suspinat.

Doamne, nu pot, incovoiat cum sunt, sa privesc in sus; indreapta-ma, ca sa pot sa-mi indrept privirea spre Tine. Pacatele mele s-au adunat asupra crestetului meu; ma invaluie si ma apasa ca un jug greu. Usureaza-ma! Descarca-ma de povara, pentru ca abisul ei sa nu-si inchida gura asupra mea. Ingaduie-mi sa vad lumina Ta, fie si de departe, fie si din fundul prapastiei! Invata-ma sa Te caut; arata-Te celui care Te cauta, caci nu Te pot cauta, daca nu ma inveti, nici nu Te pot gasi, daca nu Te arati. Fa astfel incat sa Te caut dorindu-te , sa Te doresc cautandu-te, sa Te gasesc iubindu-Te si sa te iubesc gasindu-Te.

Doamne, e adevarat ca Tu esti Cel ce ai creat in mine imaginea Ta, pentru ca amintindu-mi de Tine sa ma gandesc la Tine si sa Te iubesc. E adevarat si iti multumesc. Dar imaginea aceasta e atat de tremurata de harseala pacatelo, atat de adumbrita de fumul greselii, incat nu-si mai poate implini rostul decat daca o reinnoiesti si o reasezi.

Nu voi incerca, Doamne, sa patrund in adancul Inaltimii Tale caci nu e asemanare intre Tine si intelegerea mea; doresc totusi sa pricep atat cat de poate Adevarul in care inima mea crede si pe care ea il iubeste. Caci nu caut sa inteleg pentru a ajunge sa cred: ci cred pentru a intelege; si cred ca daca n-as crede, n-as intelege.  (…)

Ma rog Tie, Dumnezeul meu, fa-ma sa Te cunosc si sa Te iubesc, ca sa pot sta in Bucuria Ta. Si daca aceasta nu e cu putinta pe de-a intregul in aceasta viata, ajuta-ma macar sa inaintez pana-ntr-atat incat Bucuria Ta sa ma cuprinda cu totul, altcandva; fie ca ce stiu despre Tine aici sa creasca atat cat sa ajunga la implinire dincolo; fie ca Iubirea de Tine sa creasca aici, pentru a fi totala dincolo; fie ca bucuria mea de-acum sa fie uriasa in speranta, pentru ca dincolo ea sa fie totala in fapt!

Doamne, Tu poruncesti si indemni prin Fiul Tau sa cerem si promiti ca vom primi  ca bucuria noastra sa fie deplina. Ei bine, Doamne, iata ca cer, asa cum ma indemni prin minunatul Tau sfatuitor, sa primesc ceea ce ai promis prin Adevarul Tau ca bucuria mea sa fie deplina’. Dumnezeul increderii mele, cer sa primesc bucuria mea sa fie deplina’. Dar pana atunci, fie ca spiritual meu sa reflectezela ea, limba mea sa vorbeasca de ea, inima mea s-o iubeasca, gura mea s-o propovaduiasca, sufletul meu sa fie infometat de ea, trupul meu insetat de ea; si toata fiinta mea s-o doreasca pana cand ma voi cufunda in Bucuria Domnului, care este un Dumnezeu intreit si unu, binecuvantat in vecii vecilor. Amin. ‘′