Cami dă cu aspiratorul
iar mie ca-ntotdeauna
îmi crapă capul de furie
fiindcă oricum vom muri cu toții
și ce mai contează

Și e atât de frumoasă și atât de tristă
încât toată lumea din jur e-n secolul 21
numai eu în secolul 19

Și creierul meu e o ulicioară
de acum două secole
în care poeții romantici
se sinucid în grup
sub clar de lună

Și atunci să te ții feerie
pe ulicioara sub clar de lună:

Beteală de vene strălucind de sânge închegat

Beteală de inimi strălucind de metal drăgăstos

Beteală de creiere plutind, meduze fericite
și fosforescente, prin aerul dulce

Beteală de ficați strălucind vineții
fluturând zdrențuiți și triumfători
drapelele lor cirotice

Și creierul strălucind printre toate astea
ca un copil lăsat singur
în raionul de jucării

Și un aspirator enorm îi
culege unul câte unul
cu tot cu bilețele de adio
cu tot cu iubite sinucise
sau nu

Și e atât de frumoasă și atât de tristă
încât pe lângă ea tot secolul 19
e un aspirator e o ulicioară
e o beteală de inimi
e un creier sinucis și ce
mai contează

(Radu Vancu, Canto V)
Casa de Editură Max Blecher, 2015