Câștigătorii concursului Peregrinări, ediția a VI-a, poezie, 2015:

Locul I – poezia nr. 110 Poveste cu-n om aproape mare, autor Victorița Tudor (București)
Locul II – poezia nr. 120 sonet po-mo, autor Alice Bratiș (Oradea)
Locul III – poezia nr. 93 Simfonie de sfârșit de iarnă, autor Paula Lavric (Anglia)

Felicitări tuturor participanților, îndeosebi câștigătorilor și mulțumiri membrilor juriului pentru tot sprijinul acordat!

 

Locul I, poezia nr. 110

poveste cu-n om aproape mare, autor Victorița Tudor (București)

acum 19 ani
trotuarul din fața casei nu era construit
nici pe mine nu mă construiseră
zăceam undeva cuminte
între ochiul negru al mamei
ce făcea miercuri de miercuri compot de cireșe la aragazul vechi din beci unde ajungeai pe-o scară strâmtă
și între poeziile multicolore ale tatălui
ce vindeca de frică zi de zi caișii înfloriți din spatele casei

eu dormeam undeva între dragostea lor tânără
ca un pui de pisică ghemuit pe sub saltele
undeva între patul mic și fereastra vopsită-n alb de-un nene pe care-l plătiseră să facă asta
undeva între tabloul cu câini de vânătoare,
găleata cu apă și florile indigo de plastic,
undeva învelită-n covoare sau în capotul pestriț
ce-o îmbrățișa pe mama în timp ce bea Jacobs Krönung cu puterea Alintaromei

apoi am ieșit pe străzi,
am învățat alfabetul,
mi-l dumica mama încet
ca să-l pot înghiți cu drag
și eu cântam ”Summertime, the living is easy”
cu o lejeritate neomenească
înconjurată de păpușile lipsite de sex
Radu, pe care-l îmbrăcam în bebe
ajutată de bunica,
a adormit demult între colții lui Bengi
și bunica a adormit demult, de prea mult mai mereu…

am ieșit pe străzi ca o femeie
în rochii înflorate și cu cercei în formă de fluturi adormiți lângă urechea mea,
am cucerit bărbați
ce pretindeau că l-au citit pe Kafka,
că adoră poeziile lui Dan Sociu,
că ascultă Debussy înainte să meargă la culcare
nimic nu mai e la fel de ușor

azi, acum, pe Calea Moșilor e gălăgie
mașinile trec, motocicletele trec
cu-o viteză năucitoare
vorbesc cu tata la telefon,
spune că prin Constanța e cald, e prea cald și culturile vor fi proaste,
eu îi spun ceva despre Malraux,
el mănâncă,
ascultă
și nu știu dacă înțelege că
cei aproape 50 de ani ai lui
îmi despachetează inima din trup în fiecare noapte înainte să adorm

 

Locul II – poezia nr. 120

sonet po-mo, autor Alice Bratiș (Oradea)

soarele se prelinge sub perdele
o magmă ce-mi topește urmele de fard
filmele de peste noapte dau în clocot
împrăștiind miros de ceară știu că

dacă mă ridic un gândac
mi se va zbate-n colțul ochiului
văd cum greața intră prin perete
și încerc să găsesc un punct fix

șterg cu mâna umbrele de pe cearșaf
până rămân singura cută din pat
dimineața se subțiază printre burice

ajung să cred că pipăi un tatuaj
din caractere chinezești trecerea
de la ieri la azi e ca o traducere în bing

Locul III – poezia nr. 93

simfonie de sfârşit de iarnă – autor Paula Lavric (Anglia)

program de ieşit cu câinele la plimbare
în parc îi scoate lesa ca pe o bretea de sutien
şi împietreşte lângă cel mai malad copac
uneori se apleacă după vreun băţ
umed prins sub zăpada cleioasă
şi icnind îl aruncă
zuuup
fără vlagă nu prea departe [de] copacii osoşi desfrunziţi contagioşi
nu te învaţă cum să salvezi o viaţă
l-am văzut atârnat [ca un pendul] de cel mai malad copac
câinele făcea rotocoale împrejur
întărâtând iarna
anotimp cu nume de femeie
şi sentimente de femeie
şi glas de femeie
ascuţit
ca un fierăstrău
vâjâind printre crengile osoase desfrunzite contagioase
simfonie care leagănă trupul spânzurat
două săptămâni mai târziu
zăpada se topise în cerc
câinele încă alerga împrejur
urletul lui [vâjâind] făcea piele de găină
scoarţa plesnea
pe la încheieturi
muguri umezi puroioşi
nu te învaţă cum să salvezi o viaţă