lui Emanuel

călători de o noapte

am străbătut împreună lumea viselor pure

o vreme

mi-ai vorbit în tăcere

cuvintele criptice

au luat foc în adâncul sufletului meu

ascultând o tristă ghicitoare

la care numai morţii ar fi putut să răspundă

la capăt de drum ne-am oprit şi mi-ai spus:

eu mă voi întoarce dar tu vei locui de-acum aici

şi multe lucruri ţi se vor întâmpla

prin lume

împovărat de darurile stranii ale vieţii vei umbla

cu sentimentul unui veşnic exilat

ca setea râului secătuit de soarele amiezii desfrânate.

sst! ascultă!

greaua lumină a zorilor se umple

de ţipătul speriat al păsărilor ce dispar

în înălţimile de dincolo de linia orizontului

adio, prietene, îmi spui,

s-au trezit nebunii istoriei ratate

şi-au împânzit câmpurile arse şi pustii

cu gonaci şi arme sofisticate

– s-a deschis sezonul de vânătoare la mierle, prigorii  şi ciocârlii!