Aud că dl Nicolae Breban a cerut, într-o şedinţă de secţie a Academiei Române, ca domnii Patapievici şi Liiceanu să fie împuşcaţi pentru lipsă de patriotism. Îl rog pe dl. academician să mă adauge şi pe mine micului grup ce urmează a fi dus în faţa plutonului de execuţie. Mă simt nedreptăţit: nu cred că am făcut mai puţin rău culturii româneşti decît colegii mei. Lucrăm de o viaţă pentru subminarea valorilor naţionale, deşi, ca să păcălim lumea, ne-am prefăcut că le slujim. Gabriel Liiceanu a încercat să anihileze poporul român sufocîndu-l cu 30 de milioane de cărţi, Horia Patapievici s-a ocupat vreme de 7 ani, în mod spectaculos, cu propagarea culturii autohtone în străinătate, desigur, un simplu camuflaj pentru a o ponegri.

Andrei Plesu 1La rîndul meu, am înfiinţat (sau reînfiinţat, după ce Nicolae Ceauşescu, în înţelepciunea lui, le suspendase) cîteva instituţii, bineînţeles de ochii lumii: Muzeul Ţăranului Român, Comisia Patrimoniului, Festivalul şi Concursul internaţional „George Enescu“, două noi teatre bucureştene („Excelsior“ şi „Masca“), Editura Humanitas, căreia i-am strecurat, pe sub mînă, un uriaş tezaur de scaune şi canapele, plus ediţia completă a operelor lui N. Ceauşescu etc.). Nu în ultimul rînd, am lovit pervers în excelentul săptămînal „Contemporanul“, nuumindu-l pe însuşi domnul Breban la conducerea sa.

Evident, nu îndrăznesc să intru în conflict cu dl. academician, cel care, pe vremuri, într-un dialog cu generalul Pleşiţă, îşi exprima indignarea că Eugen Ionescu (alt trădător de neam) vorbeşte urît de tovarăşul Ceauşescu. În definitiv, nu toţi ne putem permite să discutăm, de la egal la egal, cu Ionescu şi Pleşiţă, cu Dostoievski şi Thomas Mann. Să fim cuviincioşi! Să fim scoşi din teren! Să fim împuşcaţi!

Andrei Pleșu

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/andrei-plesu-domnule-academician/