Cum va pleca Ponta, autor  Dan Tapalaga

Romania arata azi ca o tara luata ostatic de un grup de infractori. Ca si cum Cosa Nostra a pus oficial mana pe putere si o exercita la vedere. Parlamentul face zid in jurul premierului. Se comporta ca un caftangiu tocmit sa-i apere pe marii borfasi ai tarii. Fiecare gest politic al puterii e de un cinism desavarsit, sfidarea nu mai are limite. Premierul Ponta refuza sa demisioneze pe motiv ca doreste sa evite o criza politica. Or, deja a aruncat tara intr-o criza cel putin la fel de grava precum cea din vara lui 2012. Cei care-l tin la putere sunt retelele intinse de coruptie de sub el care l-au transformat in papusa lor.

La o privire atenta, aceste retele sunt unele si aceleasi care au tinut Romania captiva in ultimii 25 de ani. Uitati-va cu atentie la Baietii destepti ai lui Victor Ponta. Tota necunoscuti de marele public, nume ca Dan Ioan Gheorghiu (vecin de apartament cu primul ministru) sau Viorel Gafita sunt oamenii lui Dan Ioan Popescu, marele jupan al guvernarii Nastase. Au gasit, iata, din nou metoda de acapara puterea la varf. Cercetati putin trecutul oamenilor de incredere din jurul lui Ponta. Cine sunt consilierii lui, oamenii de baza, despre care se stiu prea putine. Ce istorie au umbrele din echipa premierului? Luati la intamplare un nume. Sa zicem Corneliu Visoianu, alt consilier al lui Ponta. Este fostul partener de afaceri al lui Bogdan Buzaianu, finul lui DIP. Buzaianu a fost si ramane marele baiat destept al energiei, cu afaceri de sute de milioane de euro.

Toata aceasta lume obscura, cu ramificatii in tenebrele de dinainte de 89, l-a produs, utilizat si manevrat pe Victor Ponta. Actualul premier si sef al PSD este exact asa cum l-a descris Dan Turturica in textul Alien: o interfata, gazda in care parazitul coruptiei si-a gasit o noua casa. Carcasa, asa cum sublinia Turturica, va fi abandonata de indata ce nu va mai folosi la nimic. Cateva date indica legaturi puternice intre Ponta si puternicii moguli ai energiei, celebri baieti destepti. In comparatie cu altele, cazul Sova – care a parazitat  tot afaceri cu energie –  pare o gluma. Contracte de zeci si sute de milioane de euro s-au dus cu predilectie catre anumite firme controlate de oameni din jurul lui Victor Ponta. Aceste retele n-au fost suficient expuse, investigate, luate la bani marunti.

In treacat fie spus, cazul iertarii datoriilor Rompetrol va trebuie lamurit pana la capat, acum, cand compania cauta sa fuga in insolventa. Tocmai se alege praful de marile investitii promise in contul datoriilor de sute de milioane de euro sterse cu mana primului ministru. Cine plateste ca s-au topit atatia bani?

Victor Ponta a ratat ocazia de a demisiona si de a propune un succesor la functia de premier. A ales sa lupte pana la capat cu statul si cu institutiile care au ajuns, astazi, si la el. Va incerca sa darame totul pentru a-si salva pielea: justitie, stat de drept, democratie. Daca se uita insa putin in spatele sau, toti cei care au apelat in ultimii zece ani la solutia razboiului total formeaza astazi un lung sir de cadavre politice. Au iesit de pe scena anihliati, cu picioarele inainte ca oameni politici. In directia asta se indreapta si tanarul mort-viu Ponta. Va fi, probabil, ultimul produs al lumii vechi, adunat dintr-un parc si facut mai tarziu prim-ministru. Romania tenebrelor va muri odata cu el. Retele trecutului vor gasi tot mai greu corpuri-gazda. Generatia copiilor lor care sunt stapanii nostri si ai copiilor nostri trebuie oprita.

Desi azi se agata cu disperare de functie, vine si ziua caderii. Publicul nu-l va ierta pentru raul facut acestei tari, pentru rusinea de a ne scoate iarasi din lumea civilizata si de a ne arunca in supremul ridicol. Nimeni de afara nu intelege cum e posibil asa ceva, cum de o tara intreaga rabda o asemenea umilinta. Singura problema e cat rau mai face cat sta baricadat in sediul puterii. Iar pentru fiecare rau trebuie sa dea socoteala in mod exemplar. Asta pentru a inspira cumva alti monstruleti politici  dornici sa-l imite.

sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20223759-cum-pleca-ponta.htm