Sfântul Scaun a anunțat luni deschiderea, în luna iulie, a unui prim proces de pedofilie la Vatican împotriva unui fost nunțiu apostolic în Republica Dominicană, precum și demisiile a doi episcopi americani acuzați de acoperirea unor preoți pedofili din dioceza lor, transmit AFP și DPA, citate de Agerpres.

”Președintele Tribunalului Statului Cetății Vaticanului l-a trimis în instanță pe fostul nunțiu apostolic în Republica Dominicană, Josef Wesolowski. Prima audiere a fost fixată pentru 11 iulie”, se precizează în comunicatul Sfântului Scaun.

Fostul arhiepiscop polonez este acuzat de deținerea de materiale de pornografie infantilă, între august 2013 și 22 septembrie 2014, când a fost arestat, și de abuzuri sexuale împotriva unor minori în timpul nunțiaturii sale în Republica Dominicană, ianuarie 2008 — august 2013. Fostul arhiepiscop a fi prima persoană judecată pe baza legilor mai aspre împotriva pedofiliei introduse de Papa Francisc în codul penal al Vaticanului în iulie 2013 și riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare.

Rechizitoriul primit de la autoritățile judiciare din Santo Domingo îl acuză pe Wesolowski de întreținerea de relații cu minori într-un cartier ”fierbinte” din capitala dominicană.

Tot luni, Papa Francisc a acceptat demisia a doi episcopi americani, arhiepiscopul de Saint Paul și Minneapolis, monseniorul John Clayton Nienstedt, și adjunctul acestuia, monseniorul Lee Anthony Piché, a căror sancționare a fost cerută de asociații ale victimelor din SUA.

Săptămâna trecută, Vaticanul a anunțat înființarea unei noi instanțe de drept canonic pentru judecarea episcopilor care se fac vinovați de neglijență sau de complicitate cu preoții aflați sub autoritatea lor și culpabili de abuzuri sexuale.

sursa http://www.b1.ro/stiri/externe/sfantul-scaun-anunta-deschiderea-unui-prim-proces-de-pedofilie-la-vatican-impotriva-unui-fost-arhiepiscop-care-risca-pana-la-12-ani-de-inchisoare-114739.html