Mulţumesc Joni !

 

The sea is calm to-night.
The tide is full, the moon lies fair
Upon the straits; on the French coast the light
Gleams and is gone; the cliffs of England stand;
Glimmering and vast, out in the tranquil bay.
Come to the window, sweet is the night-air!
Only, from the long line of spray
Where the sea meets the moon-blanched land,
Listen! you hear the grating roar
Of pebbles which the waves draw back, and fling,
At their return, up the high strand,
Begin, and cease, and then again begin,
With tremulous cadence slow, and bring
The eternal note of sadness in.
În seara asta marea-i calmă.
E flux şi luna a-mbrăcat strâmtoarea
În strai bogat; pe ţărmul Franţei,
Lumina licăreşte şi se stinge;
Faleza Angliei se-nalţă clar.
Aprinsă, vastă,-n golful liniştit.
Vin‘ la fereastră, aerul e blând!
Doar dinspre franjul spumei unde marea
Atinge malul argintat de lună
Se-aude hârşâitul ce îl face
Pietrişul smuls de valuri şi din nou
Zvârlit pe ţărm, un veşnic du-te-vino
În ritm încet şi larg ce sugerează
Tristeţea nesfârşită-a lumii.
Sophocles long ago
Heard it on the A gaean, and it brought
Into his mind the turbid ebb and flow
Of human misery; we
Find also in the sound a thought,
Hearing it by this distant northern sea.
Pe ţărmul egean, Sofocle —
Sunt mii de ani de-atunci — l-a ascultat
Şi s-a gândit la fluxul şi refluxul
Mizeriei umane; noi
Găsim ecoul cugetării sale
Când ascultăm aceste mări din nord.
The Sea of Faith
Was once, too, at the full, and round earth‘s shore
Lay like the folds of a bright girdle furled.
But now I only hear
Its melancholy, long, withdrawing roar,
Retreating, to the breath
Of the night-wind, down the vast edges drear
And naked shingles of the world.
Şi Mările Credinţei
Erau cândva în flux şi-ntreg uscatul
Îl încingeau cu scumpă cingătoare.
Acum aud
Doar vuietul lor trist ce se retrage
În urletul furtunilor de noapte
Spre marginile-acestui veac.
Ah, love, let us be true
To one another! for the world, which seems
To lie before us like a land of dreams,
So various, so beautiful, so new,
Hath really neither joy, nor love, nor light,
Nor certitude, nor peace, nor help for pain;
And we are here as on a darkling plain
Swept with confused alarms of struggle and flight,
Where ignorant armies clash by night.
Iubito, unul altui să ne fim
Tari în credinţă! Lumea-n faţa noastră
Se-ntinde ca un ţărm de vis — e nouă,
Frumoasă, felurită; dar, de fapt,
Nu ştie tihnă, dragoste, lumină,
Convingeri, fericire, ajutor
În ceasul suferinţei; stăm aici
Ca pe un câmp al soarelui-apune
Surzit de corni şi tobe, unde, noaptea,
Se-ncaieră neştiutoare oşti.
Matthew Arnold traducere de Leon Leviţchi